Avion blocat în aeroport din cauza unei femei. Ce le-a făcut unor musulmani

Avion
iStock

Un zbor al companiei Thomas Cook, care se îndrepta dinspre orașul turc Dalaman spre Londra, a fost blocat timp de 70 de minute într-un aeroport din cauza unei femei britanice.

Femeia, în vârstă de 30 de ani, a început să jignească trei bărbați musulmani, numindu-i „teroriști”. Într-un acces de furie, aceasta a spus că refuză să zboare cu ei în același avion, scrie Mirror.

Femeia și-a îndreptat furia și spre angajații companiei aeriene, pe care i-a numit „dezgustători” pentru că o obligă să zboare în același avion cu cei trei bărbați, spunând despre ei că „n-ar trebui să aibă voie la bord.”

„Stătea în partea din față a avionului strigând că e abuzată. Spunea că nu vrea să zboare în acelați avion cu ei și că refuză să lase avionul să decoleze dacă ei sunt la bord. Striga că aceștia sunt o „amenințare”, a spus o pasageră.

După aceea, femeia și-a justificat comportamentul susținând că a avut „un atac de panică.”

Citește și
avion, rusia, morti, accident,
VIDEO. Un pasager a filmat avionul care a ratat aterizarea și a lovit o clădire
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

„Copiii plângeau. Am văzut lacrimi în ochii unei femei mai în vârstă. Cei trei bărbați musulmani s-au simțit jigniți, dar au rămas calmi.”

După 70 de minute, femeia a fost dată jos din avion și predată poliției.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A furat valiza altui pasager de pe banda de bagaje de la Otopeni. Ce i s-a întâmplat apoi
A furat valiza altui pasager de pe banda de bagaje de la Otopeni. Ce i s-a întâmplat apoi

Poliţiştii de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă - Otopeni au întocmit dosar penal pentru furt pe numele unui cetăţean român, care, după ce a efectuat formalităţile de intrare în ţară, a sustras un bagaj de cală care aparţinea unui cetăţean turc.

VIDEO. Un pasager a filmat avionul care a ratat aterizarea și a lovit o clădire
VIDEO. Un pasager a filmat avionul care a ratat aterizarea și a lovit o clădire

Momentul în care avionul Antonov An-24 a efectuat o aterizare de urgenţă joi dimineaţă pe un aeroport din republica autonomă rusă Buriatia, în Siberia, a fost filmat din interiorul aeronavei. 

Pasagerul unui avion, ars de un membru al echipajului. „A vărsat apă fiartă pe gleznele lui”
Pasagerul unui avion, ars de un membru al echipajului. „A vărsat apă fiartă pe gleznele lui”

Pasagerul unui avion susține că a suferit arsuri grave la nivelul picioarelor, după ce un membru al echipajului de zbor a vărsat apă fiartă pe el.

Ce a putut face un pasager lângă pista aeroportului Otopeni, înainte să urce în avion
Ce a putut face un pasager lângă pista aeroportului Otopeni, înainte să urce în avion

Imagini uluitoare au fost surprinse sâmbătă pe Aeroportul Otopeni.

Un pasager a murit în timpul unui zbor după ce a înghiţit 246 de pungi cu cocaină
Un pasager a murit în timpul unui zbor după ce a înghiţit 246 de pungi cu cocaină

Un bărbat japonez a murit în timpul unui zbor dinspre Ciudad de Mexico după ce a înghiţit 246 de pungi cu cocaină, informează BBC.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.