Avertismentul unui expert în OZN-uri: Extratereștrii urmăresc „o agendă” și nu vin cu „gânduri de pace”

extraterestrii
iStock

Un important expert în OZN-uri a avertizat că extratereștrii „nu vin cu gânduri de pace”, după ce și-a petrecut 45 de ani investigând potențialele apariții extraterestre.

 

Malcolm Robinson a scris zece cărți despre extratereștri și a descris modul în care ei arată.

Unul dintre cei mai importanți specialiști în extratereștri din Marea Britanie a cercetat zeci de incidente extraterestre de-a lungul deceniilor și susține că au avut loc și răpiri.

Deși multe incidente în care au fost implicați extratereștrii sunt explicabile, el spune că există și câteva de-a lungul anilor care încă nu au vreo explicație.

Robinson a avertizat că extratereștrii „au o agendă”, deși nu este încă clar despre ce este vorba.

Citește și
eno extraterestru
Un „călător în timp” avertizează că extratereștrii din specia „Campionul” vor recuceri Pământul în 2023
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În timp ce o mare parte a din aparițiile OZN-urilor poate fi explicată, unele mistere rămân în continuare neelucidate, iar eu și colegii mei din întreaga lume încercăm să le dăm de cap”, a spus Robinson pentru Daily Star, scrie Mirror.

Ceea ce este fără îndoială, este că OZN-urile sunt reale, foarte reale. Vedem aceste entități ciudate în picturile renascentiste și picturile rupestre vechi. Ei au o agendă, cu siguranță. Nu putem decât să speculăm. Nu aș spune că sunt pașnici, asta din cauza miilor de răpiri pe care OZN-urile le-au efectuat întreaga lume”, a mai spus expertul.

Robinson s-a scufundat în lumea OZN-urilor la vârsta de 20 de ani, când a încercat să demonstreze că toate incidentele erau, de fapt, o prostie, însă nu a reușit.

De atunci a susținut prelegeri în Marea Britanie, Europa și America și a discutat teoriile sale cu oameni ca Amanda Holden și Steven Spielberg.

De asemenea, a fondat cea mai veche societate actuală de OZN și activități paranormale din Scoția, Strange Phenomena Investigations, în 1979.

Când a fost întrebat cum crede el că arată extratereștrii, Robinson a spus că nu sunt prea diferiți de tipurile de creaturi pe care suntem obișnuiți să le vedem în filme și TV.

Mulți ani de investigații l-au determinat, de asemenea, să ancheteze o serie de incidente dramatice, inclusiv prima răpire extraterestră din Scoția, atunci când rezidenții din Edinburgh Garry Wood și Colin Wright, au fost duși la 17 august 1992, în ceea ce este acum cunoscut sub numele de „Incidentul A70”.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un
Un "călător în timp" susține că "8.000 de persoane vor fi alese pentru a salva omenirea de extratereștrii agresivi"

Un TikToker care spune că vine din anul 2671, a afirmat că 8.000 de oameni vor fi aleși pentru a fi "salvatorii Pământului", deoarece planeta se află deja "în pragul distrugerii".

Un „călător în timp” avertizează că extratereștrii din specia „Campionul” vor recuceri Pământul în 2023
Un „călător în timp” avertizează că extratereștrii din specia „Campionul” vor recuceri Pământul în 2023

Un TikToker, care susține că a călătorit din anul 2671, a avertizat că o specie de extratereștri violenți, cunoscută sub numele de „Champion” (Campionul – n.trad.), ar fi sosit deja pe Pâmânt și că sfârșitul lumii va avea loc în curând.

Pentagonul susține că nu a fost identificată nicio dovadă a vieții extraterestre până în prezent
Pentagonul susține că nu a fost identificată nicio dovadă a vieții extraterestre până în prezent

Noul demers al Pentagonului de a investiga rapoartele referitoare la OZN-uri nu a oferit până în prezent nicio dovadă conform căreia extratereştrii ar fi vizitat Pământul sau s-ar fi prăbuşit pe planeta noastră.

Baba Vanga, profeții pentru 2023: Extratereștrii pe Pământ și o explozie nucleară
Baba Vanga, profeții pentru 2023: Extratereștrii pe Pământ și o explozie nucleară

O invazie extraterestră, o furtună solară puternică și o explozie nucleară. Aceste lucruri se numără pe lista prezicțiilor clarvăzătoarei Baba Vanga pentru 2023.

NASA angajează preoți care vor pregăti oamenii pentru contactul cu extratereștrii
NASA angajează preoți care vor pregăti oamenii pentru contactul cu extratereștrii

Omenirea trebuie pregătită să accepte că în spațiul infinit ar putea fi și alte forme de viață.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.