Atac terorist la Moscova. Washingtonul subliniază că nu există „implicare ucraienană”

zi de doliu național în rusia
Profimedia

Guvernul american a respins duminică existenţa unei „implicări ucrainene" în atacul armat de la Moscova, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a evocat o legătură cu Ucraina, relatează AFP

 

Nu există „nicio dovadă" că Ucraina este implicată în masacrul soldat cu cel puţin 137 de morţi şi „Statul islamic este responsabil", a subliniat vicepreşedinta americană Kamala Harris într-un interviu televizat.

Gruparea jihadistă „Stat Islamic poartă întreaga responsabilitate a acestui atentat. Nu a fost nicio implicare ucraineană", a insistat într-un comunicat şi Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului naţional al securităţii SUA.

Statul Islamic, împotriva căruia Rusia luptă în Siria şi care este activ şi în Caucazul rus, a mai comis o serie de atentate pe teritoriul rus de la finele anilor 2010, dar nu a mai revendicat o acţiune de asemenea amploare, notează AFP.

Gruparea jihadistă a afirmat vineri seara, după atentat, pe unul din conturile sale de Telegram că atacul a fost comis de patru dintre membrii săi şi că acesta s-a înscris „în contextul (...) războiului" care are loc între organizaţie şi "ţările care luptă împotriva islamului".

Citește și
alerta bomba
Alerte cu bombă în Rusia, după tragedia de la Crocus City Hall. Moscova și Sankt Petersburg, cuprinse de panică | VIDEO
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Vladimir Putin a promis sâmbătă că îi va „pedepsi" pe toţi cei responsabili pentru atentat, afirmând că atacatorii au fost arestaţi în timp ce se îndreptau către Ucraina, fără a menţiona revendicarea grupării jihadiste.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atac la Crocus City Hall din Moscova | Bilanţul victimelor a ajuns la 137 de morţi
Atac la Crocus City Hall din Moscova | Bilanţul victimelor a ajuns la 137 de morţi

Bilanţul victimelor atacului terorist de la sala de concerte Crocus City Hall din Moscova a ajuns la 137 de morţi, a anunţat serviciul de presă al Comitetului de Investigaţii din Rusia, potrivit TASS.

 

Alerte cu bombă în Rusia, după tragedia de la Crocus City Hall. Moscova și Sankt Petersburg, cuprinse de panică | VIDEO
Alerte cu bombă în Rusia, după tragedia de la Crocus City Hall. Moscova și Sankt Petersburg, cuprinse de panică | VIDEO

Într-o zi care a fost declarată zi de doliu național după tragedia de la sala de spectacole Crocus City Hall, orașele Moscova și Sankt Petersburg au fost cuprinse de panică și tensiune.  

O fostă regină a frumuseții, printre cele peste 130 de victime care au murit în masacrul de la Crocus City Hall, din Moscova
O fostă regină a frumuseții, printre cele peste 130 de victime care au murit în masacrul de la Crocus City Hall, din Moscova

O fostă regină a frumuseții se numără printre cele peste 130 de victime care au murit, vineri seară, în masacrul de la Crocus City Hall, din Moscova.

 

Avertisment The Guardian după atacul din Moscova:
Avertisment The Guardian după atacul din Moscova: "Un memento sumbru care arată că actele teroriste nu au dispărut"

La 7 martie, ambasada SUA la Moscova a emis o alertă de securitate, în care i-a îndemnat pe cetățenii americani aflați în capitala Rusiei să evite aglomerația, "inclusiv concertele", în următoarele 48 de ore.

Marea Britanie pune la îndoială versiunea guvernului Rusiei, în privința atacului terorist din Moscova
Marea Britanie pune la îndoială versiunea guvernului Rusiei, în privința atacului terorist din Moscova

Ministrul britanic de finanţe Jeremy Hunt a pus duminică la îndoială versiunea preşedintelui rus Vladimir Putin după atacul sângeros de vineri seara de la periferia Moscovei, spunând că are "foarte puţină încredere" în ceea ce a spus guvernul rus.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.