Atac asupra unei gări din Ucraina. Moscova susţine că a ucis ''200 de militari'' și nu civili

Gara Dnipropetrovsk
Ukrainska Pravda

Rusia a afirmat joi că a ucis cu o zi înainte "peste 200 de militari ucraineni" într-o lovitură asupra unei gări din centrul Ucrainei, Kievul informând la rândul său despre cel puţin 25 de persoane ucise, informează AFP şi Reuters.

O rachetă Iskander "a lovit direct un tren militar în gara Ceaplîne, în regiunea Dnepropetrovsk, eliminând peste 200 de militari din rezerva Forţelor Armate ucrainene", precum şi echipamente, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

Potrivit ministerului rus, acest tren "era în drum spre zonele de luptă" din estul Ucrainei, unde au loc confruntări între trupele Kievului şi cele ale Moscovei.

Acest atac, care a fost puternic condamnat de mai multe state, a avut loc chiar de Ziua Naţională a Ucrainei, ce marca de asemenea şase luni de la declanşarea ofensivei ruse asupra acestei ţări, potrivit Agerpres.

Autorităţile ucrainene au raportat că 25 de persoane, dintre care doi copii, au fost ucise miercuri în lovituri care au vizat gara şi locuitori din Ceaplîne, un sat cu aproape 3000 de locuitori.

Citește și
daria dughina, moscova
Analiză în cazul asasinării Dariei Dughina: O lovitură dată de ucraineni, posibilă, dar puţin probabilă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce au ascuns rușii la centrala nucleară de la Zaporojie, chiar lângă un reactor. Imaginea surprinsă din satelit
Ce au ascuns rușii la centrala nucleară de la Zaporojie, chiar lângă un reactor. Imaginea surprinsă din satelit

Ministerul britanic al Apărării a publicat imagini satelitare care arată că Rusia menține trupe la centrala nucleară de la Zaporojie, chiar lângă unul dintre reactoare. Militarii ruși au ascuns vehiculele militare sub țevi și pasarele.

Analiză în cazul asasinării Dariei Dughina: O lovitură dată de ucraineni, posibilă, dar puţin probabilă
Analiză în cazul asasinării Dariei Dughina: O lovitură dată de ucraineni, posibilă, dar puţin probabilă

Rusia a acuzat Ucraina că ar fi în spatele asasinării lângă Moscova a Dariei Dughina, fiica intelectualului ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, ale cărui idei se regăsesc în politica promovată în prezent de preşedintele rus Vladimir Putin.

Expert militar: Războiul dintre Rusia și Ucraina ar putea dura între 50 și 80 de ani
Expert militar: Războiul dintre Rusia și Ucraina ar putea dura între 50 și 80 de ani

Războiul dintre Rusia și Ucraina ar putea dura 80 de ani, potrivit fostului director al grupului de experți în Apărare Royal United Services Institute.

SUA anunță că Moscova ar putea anunţa în curând organizarea unui referendum
SUA anunță că Moscova ar putea anunţa în curând organizarea unui referendum "ilegitim" în Ucraina ocupată

Moscova ar putea anunţa chiar în această săptămână organizarea unui referendum "ilegitim" în Ucraina ocupată, în încercarea de a justifica o anexare a teritoriilor ucrainene la Rusia, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.