Armata israeliană afirmă că a demolat o reţea de tuneluri în sudul oraşului Gaza

tuneluri gaza
Getty

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat că au demolat o reţea de tuneluri în zona Issa din sudul oraşului Gaza, conform CNN.

 

 

Reţeaua a servit drept „post subteran”, a precizat IDF, iar „numeroasele clădiri folosite drept cartier general al Hamas au fost distruse” ca parte a operaţiunilor din ultimele zile.

Declaraţia susţinea că „mulţi terorişti Hamas au fost eliminaţi, împreună cu multe clădiri folosite pentru activităţi teroriste şi arme care au fost distruse”.

Purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, a declarat că reţeaua de tuneluri a fost vizată folosind „13 tone de explozibili, care au detonat simultan 30 de puţuri de tunel într-o manieră securizată”.

Reţeaua, potrivit IDF, a fost, de asemenea, „folosită pentru depozitare, ascundere, comandă şi control şi deplasarea agenţilor între diferite zone”.

Citește și
armata israel, soldati israel
„Acest război s-ar termina mâine dacă Hamas ar face asta”. Gestul pe care trebuie să îl facă militanții pentru pacea din Gaza
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

IDF a spus că înregistrările video capturate de o unitate canină au dezvăluit că reţeaua de tuneluri avea „sute de metri”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Oficial Hamas: Obiectivul Israelului de elimina Hamas este menit eşecului. Nu are altă opţiune decât să înceteze agresiunea
Oficial Hamas: Obiectivul Israelului de elimina Hamas este menit eşecului. Nu are altă opţiune decât să înceteze agresiunea

Braţul militar al Hamas a declarat joi că obiectivul stabilit de Israel pentru a elimina grupul islamist palestinian aflat la putere în Fâşia Gaza este "menit eşecului", relatează AFP.

„Acest război s-ar termina mâine dacă Hamas ar face asta”. Gestul pe care trebuie să îl facă militanții pentru pacea din Gaza
„Acest război s-ar termina mâine dacă Hamas ar face asta”. Gestul pe care trebuie să îl facă militanții pentru pacea din Gaza

Israelul își extinde ofensiva în Fâșia Gaza. Atacă noi cartiere în cel mai mare oraș din enclava palestiniană și anunță că e pe cale să distrugă ultimele bastioane ale teroriștilor Hamas din zona de nord a teritoriului.

„Nu există vreo aşteptare în acest stadiu”. SUA depun eforturi în vederea unui acord între Israel şi Hamas
„Nu există vreo aşteptare în acest stadiu”. SUA depun eforturi în vederea unui acord între Israel şi Hamas

Statele Unite depun eforturi ca Israelul să încheie un acord cu Hamasul asupra unei ”pauze” în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări de ostatici, anunţă miercuri preşedintele american Joe Biden, relatează CNN.

 

”Hamas are două opțiuni”: Netanyahu promite că va continua războiul ”până la sfârșit”
”Hamas are două opțiuni”: Netanyahu promite că va continua războiul ”până la sfârșit”

Israelul își va continua războiul împotriva Hamas până când grupul va fi „eliminat”, a spus Benjamin Netanyahu, scrie Sky News.

Lupte de gherilă în Gaza. Israelienii iau casele la rând în raidurile armate. Când va opri Benjamin Netanyahu războiul
Lupte de gherilă în Gaza. Israelienii iau casele la rând în raidurile armate. Când va opri Benjamin Netanyahu războiul

Sunt lupte de gherilă între trupele israeliene și Hamas printre ruinele orașelor din Gaza. Între timp, ONU a amânat votul pe suplimentarea ajutoarelor pentru refugiați, în condițiile dezastrului umanitar din enclava palestiniană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.