Alimentul care a fost interzis la reşedinţele regale britanice. Regele Charles s-a opus unui fel de mâncare de lux

regele charles
Profimedia

Foie gras, adică ficatul de gâscă și cel de rață, nu va fi servit în reşedinţele regale, dă asigurări Palatul Buckingham într-o scrisoare transmisă militanţilor pentru drepturile animalelor.

 

Regele Charles s-a opus acestui fel de mâncare preparat din ficatul de raţă sau de gâscă. Militanții pentru drepturile omului consideră că a consuma acest preparat reprezintă un act de cruzime.

Administraţia regală a scris grupului PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) că foie gras nu este cumpărat sau servit în reşedinţele regale.

Acest fel de mâncare a stârnit controverse din cauza faptului că animalele sunt hrănite forțat pentru un foie gras, scrie news.ro și BBC

Pe vremea când era Prinţ de Wales, Regele Charles a fost un susţinător al standardelor mai înalte de bunăstare în ferme şi, timp de peste un deceniu, a oprit utilizarea ficatului de gâscă sau de rață în propriile sale proprietăţi. Actualul monarh a jucat un rol esenţial în interzicerea acestui aliment la reşedinţele regale.

Citește și
charles, anne, andrew
Regele Charles cere parlamentului britanic să le permită prințesei Anne și prințului Andrew să acționeze în locul său
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Potrivit scrisorii primită de organizația PETA, în prezent există o interdicţie privind consumarea preparatului de lux foie gras în întreaga Casă Regală şi în toate reşedinţele regale.

Astfel, ficatul de gâscă este strict interzis în castelele Balmoral, Sandringham, Windsor, Hillsborough şi Palatul Buckingham.

De asemenea, există o interdicţie privind producţia de foie gras în Marea Britanie, dar nu şi una referitoare la vânzarea sau importul acestuia.

Grupul PETA militează, de asemenea, pentru folosirea blănii false în locul herminei pentru ţinutele de la ceremonia de încoronare a Regelui din luna mai.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Omagiu adus de Camilla pentru Elisabeta a II-a, în primul său discurs în calitate de regină consoartă: „Draga mea soacră”
Omagiu adus de Camilla pentru Elisabeta a II-a, în primul său discurs în calitate de regină consoartă: „Draga mea soacră”

În primul său discurts în calitate de regină consoartă, Camilla a afirmat că ea și regele Charles al II-lea „îi simt lipsa” reginei Elisabeta a II-a.

 

Regele Charles cere parlamentului britanic să le permită prințesei Anne și prințului Andrew să acționeze în locul său
Regele Charles cere parlamentului britanic să le permită prințesei Anne și prințului Andrew să acționeze în locul său

Regele Charles al III-lea a cerut, luni, parlamentului britanic să modifice legea pentru a permite ca încă doi dintre frații săi să acționeze în numele său în absența sa.

Regele Charles al III-lea a împlinit 74 de ani. Parcursul de la prinț la monarh GALERIE FOTO
Regele Charles al III-lea a împlinit 74 de ani. Parcursul de la prinț la monarh GALERIE FOTO

Regele Charles al III-lea a împlinit 74 de ani luni, 14 noiembrie. El a devenit monarhul Marii Britanii după moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie 2022.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.