Airbnb va asigura adăpost gratuit pentru 20.000 de refugați afgani

afgani

Airbnb a anunțat că va asigura adăpost gratuit pentru 20.000 de refugiați afgani. CEO-ul companiei, Brian Chescky, a declarat că programul va începe imediat și că plata va fi asigurată.

„Relocarea afganilor în Statele Unite și oriunde în lume este una dintre cele mai mari crize umanitare din toate timpurile. Ne simțim responsabili să luam atitudine”, a transmis CEO-ul Airbnb pe Twitter.

Acesta a mai transmis că lucrează cu ONG-urile și organizația sa non-profit, Airbnb.org, care asigură adăpost pentru oamenii supuși dezastrelor naturale sau altor crize.

Brian Chesky nu a menționat pentru cât timp vor fi adăpostiți afganii sau pentru cât timp compania va plăti pentru ei.

„Sper că această acțiune va inspira și alți lideri de afaceri să procedeze la fel. Nu este timp de pierdut”, a mai adăugat acesta.

Citește și
Afganistan
Uniunea Europeană suplimentează ajutorul umanitar pentru afgani până la peste 200 milioane de euro
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Zeci de mii de oameni au încercat să părăsească țara în ultimele zile, după ce capitala a căzut în mâinile talibanilor. Numeroși afgani au mers la aeroportul din Kabul în speranța că vor reuși să plece din țară cu ajutorul zborurilor operate de Statele Unite și alte guverne.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum sunt extrași colaboratorii NATO din Afganistan, cu ajutorul unor coduri secrete
Cum sunt extrași colaboratorii NATO din Afganistan, cu ajutorul unor coduri secrete

48 de mii de oameni au fost evacuați în ultimele 8 zile din Afganistan, dar alte zeci de mii încă rămân captivi în Kabul și în preajma aeroportului. Șansele lor de a scăpa din emiratul talibanilor scad cu fiecare oră care trece.

Uniunea Europeană suplimentează ajutorul umanitar pentru afgani până la peste 200 milioane de euro
Uniunea Europeană suplimentează ajutorul umanitar pentru afgani până la peste 200 milioane de euro

Uniunea Europeană va suplimenta ajutorul umanitar pentru afganii din ţară şi din jurul acesteia până la peste 200 milioane de euro de la nivelul actual de 50 milioane, a transmis marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.