Acoperișul catedralei Notre Dame va fi reconstruit din stejari bătrâni de peste 200 de ani

×
Codul embed a fost copiat

Acoperişul catedralei Notre Dame va fi reconstruit din lemnul unor stejari bătrâni de peste două sute ani. Unii erau doar puieţi în timpul Revoluţiei Franceze.

Aproape o mie de astfel de arbori au început să fie tăiați pentru a fi folosiţi într-un proces minuţios de reconstrucţie a şarpantei distruse în incendiu.

Este una dintre imaginile pe care parizienii, și nu numai, o au încă întipărită în minte, deși au trecut 2 ani de la incendiul care a cuprins catedrala Notre Dame. Fleşa bjuteriei gotice a căzut pradă flăcărilor şi s-a prăbuşit. Şarpanta acoperişului era din lemn şi a fost şi ea înghiţită de foc.

Pentru reconstrucţie au fost căutați stejarii perfecți. Primii au fost găsiți în cele din urmă într-o pădure din nordul Franței şi au peste 200 de ani. Pădurea în sine este şi mai bătrână, pentru că a fost plantată în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, pentru a furniza lemnul necesar construirii catargelor de pe navele marinei militare franceze.

Jim Bittermann, CNN: „Deși unele grupuri ecologiste s-au împotrivit în ceea ce privește folosirea copacilor vechi de secole pentru a reconstrui catedrala Notre Dame, oamenii din domeniul silviculturii spun că această pădure este foarte bogată în resurse, aici fiind peste 100.000 de copaci care au peste 150 de ani."

Citește și
renovare notre dame
Catedrala Notre Dame, în pericol de prăbușire totală. Anunțul echipei de reconstrucție
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aproape 1.000 de stejari, selectaţi din aproape toate regiunile Franţei, vor fi folosiți pentru a se reconstrui turla catedralei și acoperișul. După ce sunt tăiați, arborii vor fi uscați între 12 și 18 luni, pentru ca grinzile să nu se micșoreze și să se miște apoi de la locul lor.

Între timp, în interiorul monumentului istoric muncitorii lucrează de zor. Pereții au fost curățați de funingină și consolidați, iar unele vitralii și arcade - restaurate. Gaura din acoperiș, rămasă în locul șarpantei, a fost acoperită cu plastic, pentru a fi protejate elementele de dedesubt.

Urmează să fie construită o schelă de aproape 30 de metri înălțime, care va sprijini o platformă, menită să ajute la reconstrucția tavanului și a acoperișului, pe care va fi amplasată noua turlă.

Jim Bittermann, CNN: „Din partea publicului au venit sute de idei care au sugerat mai multe modalități moderne de a reconstrui catedrala Notre Dame, dar în cele din urmă președintele Macron a decis că ar trebui să fie reconstruită exact așa cum a fost, dar cu o mai bună protecție împotriva incendiilor."

După estimările președintelui francez, catedrala Notre Dame ar urma să fie redeschisă publicului în 2024.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce se va întâmpla cu Notre Dame. Mesajul transmis de Guvernul Franței
Ce se va întâmpla cu Notre Dame. Mesajul transmis de Guvernul Franței

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pus capăt speculaţiilor potrivit cărora catedrala Notre Dame din Paris va fi reconstruită într-o manieră modernă.

Catedrala Notre Dame, în pericol de prăbușire totală. Anunțul echipei de reconstrucție
Catedrala Notre Dame, în pericol de prăbușire totală. Anunțul echipei de reconstrucție

Semnal de alarmă tras de un general francez, care este responsabil de lucrările de renovare ale catedralei Notre Dame din Paris.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.