WhatsApp lansează apelurile audio şi video pentru desktop. Care este dezavantajul

whatsapp
Shutterstock

După un preview limitat, iniţiat în decembrie, toţi utilizatorii WhatsApp pot acum să realizeze apeluri audio şi video din cadrul versiunii de desktop a aplicaţiei.

 

WhatsApp a activat joi funcţia de comunicare video şi audio pentru desktop, disponibilă acum în cadrul aplicaţiilor de Windows şi Mac. Lansarea face parte din încercarea producătorului de a mai diminua din diferenţele majore de funcţionalitate existente între aplicaţiile mobile şi cele de desktop, în defavoarea celor din urmă, transmite News.ro.

Apelurile audio şi video făcute cu versiunea de desktop vor fi criptate, la fel ca cele iniţiate de pe dispozitivele mobile, iar WhatsApp nu scapă prilejul de a aminti acest lucru, mai ales după ce a pierdut mai multe milioane de utilizatori, ca urmare a modificării politicilor privind gestionarea datelor personale.

Dacă la finele anului trecut a avut loc o pre-lansare, în care s-a dat acces unui număr limitat de utilizatori, acum toţi utilizatorii WhatsApp au, sau vor avea cât de curând, acces la noile facilităţi.

Citește și
WhatsApp
Nu vei mai putea citi și trimite mesaje pe WhatsApp dacă nu accepți noile reguli până la 15 mai
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marea limitare vine din faptul că, cel puţin la început, se pot realiza apeluri audio şi video pe desktop doar între două persoane, lipsind suportul pentru grupurile de utilizatori.

WhatsApp promite, însă, că va oferi suport şi pentru grupuri, la un moment dat, însă nu înaintează o dată măcar aproximativ în acest sens.

Facebook are în plan realizarea interoperabilităţii între cele trei servicii de comunicare pe care le deţine, Messenger, WhatsApp şi Instagram Direct, iar primii paşi au fost deja făcuţi, când, cel puţin în anumite regiuni, a fost introdusă posibilitatea trimiterii şi primirii mesajelor între Messenger şi Instagram. Din planurile pentru această interoperabilitate face parte şi componenta de desktop a WhatsApp.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Milioane de oameni nu vor mai putea folosi Whatsapp după 15 mai. Ce trebuie să facă toți utilizatorii
Milioane de oameni nu vor mai putea folosi Whatsapp după 15 mai. Ce trebuie să facă toți utilizatorii

Milioane de oameni nu vor mai putea folosi Whatsapp după 15 mai. Ce trebuie să facă toți utilizatorii

Nu vei mai putea citi și trimite mesaje pe WhatsApp dacă nu accepți noile reguli până la 15 mai
Nu vei mai putea citi și trimite mesaje pe WhatsApp dacă nu accepți noile reguli până la 15 mai

WhatsApp a detaliat modul în care vor fi afectaţi utilizatorii care nu acceptă noua politică privind gestionarea datelor personale, dar continuă să folosească aplicaţia după termenul limită.

După ce a pierdut milioane de utilizatori, WhatsApp încearcă să-i liniștească în privința gestionării datelor personale
După ce a pierdut milioane de utilizatori, WhatsApp încearcă să-i liniștească în privința gestionării datelor personale

La mai bine de o lună de când a declanşat exodul propriilor utilizatori, WhatsApp afişează o nouă notificare legată de schimbările pe care le va face în modul în care sunt gestionate datele personale, însă, mult mai “prietenoasă” de data aceasta.

WhatsApp foloseşte propriile Stories pentru a convinge utilizatorii să nu plece la concurenţă
WhatsApp foloseşte propriile Stories pentru a convinge utilizatorii să nu plece la concurenţă

Serviciul WhatsApp, deţinut de Facebook, a început o nouă etapă din strategia de comunicare prin care încearcă să determine utilizatorii să nu renunţe la produs în favoarea concurenţei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.