De ce este important ca proprietarii de câini să încheie o „asigurare RCA” pentru patrupedele lor. Care sunt prețurile

×
Codul embed a fost copiat

România este în topul clasamentului european, când vine vorba de animale de companie, iar câinii sunt prezenți în multe locuințe. Unii proprietari preferă rase considerate periculoase, cum ar fi Pit Bull ori Boerbull.

Legea prevede, însă, nu doar înregistrarea patrupedelor la poliție, ci și încheierea unei asigurări de răspundere civilă.

Atunci când înregistrăm câinele la poliție trebuie să prezentăm printre alte documente și o asigurare de răspundere civilă. Este ca un fel de RCA la mașină, care protejează proprietarul în cazul în care câinele provoacă pagube altor persoane, altor câini. Sunt rase pentru care este obligatoriu să încheiem o astfel de asigurare, însă, evident, putem să încheiem și pentru alte rase.

Am găsit oferte de la câteva companii. Pleacă de la 60 euro, dar o asigurare merge până la 200 euro pe an. Evident, diferă suma asigurată, de la 2000 la 10.000 euro.

Ce zic proprietarii? Își fac sau nu asigurare, pentru că, conform legii, ei riscă o amendă de până la 1.500 lei - și nu doar o dată, ei pot primi mai multe amenzi.

Citește și
Panouri fotovoltaice
Bani pentru panouri fotovoltaice. Tot ce trebuie să știi despre „Casa Verde Fotovoltaice", în emisiunea iBani
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Cătălin Cornea, specialist dresaj: ”Realitatea este că proprietarii reacționează emoțional și, dacă îi spui unui proprietar, păi știi ceva, ar trebui să faci. Este obligatoriu. Du-te mă de aici, nu plătesc destul RCA la mașină? Mai plătesc și pentru câine? Dar de aici intervine rolul fiecăruia din domeniul acesta chinologic, să îi convingă cu persuasiune, dacă este cazul, să apeleze la aceste RCA-uri, pentru că este foarte important. Nu pentru că ne ascundem în fața acestor asigurări și spunem, ah, nu mai trebuie să-l adresez, pentru că dacă se întâmplă ceva, îi plătesc, plătește asiguratorul spitalizarea.

Ideal ar fi să nu ajungem acolo. Exact ca la mașină. Întâi ne instruim să știm să o conducem și după aceea o conducem. RCA-ul tot îl facem. Așa și cu câinele, participăm la instruire și învățăm despre comportamentul canin și despre tehnici de dresaj, care ne ajută să ieșim din situații de zi cu zi în mediul acesta urban și, în paralel, să avem și această asigurare, care e bine să fie acolo.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
iBani. Ce trebuie să facă românii care vor să cumpere luni sau ani de vechime pentru pensie
iBani. Ce trebuie să facă românii care vor să cumpere luni sau ani de vechime pentru pensie

Guvernul va prelungi perioada în care cei interesați își pot cumpăra ani pentru pensie. Legea în vigoare permite acest lucru doar până la finalul acestei luni. 

Bani pentru panouri fotovoltaice. Tot ce trebuie să știi despre „Casa Verde Fotovoltaice
Bani pentru panouri fotovoltaice. Tot ce trebuie să știi despre „Casa Verde Fotovoltaice", în emisiunea iBani

După mai multe amânari, în curând va începe programul „Casa Verde Fotovoltaice".

ANALIZĂ iBani. Cum s-a ajuns la criza bancară globală și ce efecte ar putea avea în România
ANALIZĂ iBani. Cum s-a ajuns la criza bancară globală și ce efecte ar putea avea în România

Ultima săptămână a fost de foc pentru sectorul bancar global. După falimentul băncii americane Silicon Valley Bank, cel mai mare din 2008 încoace, și banca Credit Suisse are mari probleme.  

iBani. Cum putem cumpăra polițe RCA mai ieftine. Metoda prin care putem economisi câteva sute de lei
iBani. Cum putem cumpăra polițe RCA mai ieftine. Metoda prin care putem economisi câteva sute de lei

Asigurările obligatorii pentru mașini s-au scumpit în ultimul an, iar tarifele de referință publicate recent de Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt cu 16% mai mari decât cele din în urmă cu șase luni.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.