Un patinoar ridicat la Tg. Mureș cu 7,5 milioane € zace nefolosit. Explicația autorităților

×
Codul embed a fost copiat

În categoria banilor publici irosiţi intră două patinoare din Timişoara şi Târgu Mureş. Cel din urmă a costat până acum 7,5 milioane de euro şi tot nu e gata.

Aproape gol este şi un patinoar din Timişoara, amenajat de primărie într-un parc. Deşi au în oraş un patinoar care a costat 7,5 milioane de euro,  copiii din Târgu Mureş învaţă să joace hochei pe gheaţă pe uscat, în sala de sport.

Patinoarul care zace nefolosit a fost ridicat în 2008 şi finalizat în proporţie de 80 la sută. Însă nu mai sunt bani pentru finisaje.

Iar cei care vor să joace hochei sunt nevoiţi să se antreneze pe patinoarul primăriei, când nu este program pentru agrement sau în judeţele vecine.

Citește și
radet, debransare
USR: Reţeaua RADET crapă pentru că se taie banii de investiţii, dar Catedrala a primit 45 mil. lei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Kui Csaba, antrenor hochei: "Putem spune că practicăm acest sport din hobby, de performanţă nu poate fi vorba. Există o clădire, nu pot să spun că e patinoar, de 11 ani de zile stă în procent de 85 la sută finalizat."

Clădirea imensă unde trebuia să funcţioneze cel mai modern patinoar din ţară a fost gândită să poată găzdui inclusiv concursuri internaţionale. Însă, lucrările şi banii s-au oprit din cauza unor neînţelegeri între autorităţi.

Clădirea aparţine Ministerul Tineretului şi urmează să fie predată Companiei Naţionale de Investiţii. Pentru finalizare ar mai fi nevoie de cel puţin 3 milioane de euro. Iar optimismul celor care răspund de patinoar nu este de ajuns.

Cosmin Pop, director Clubul Sportiv Muresul: "Obiectivul este pe linie dreaptă şi urmăm paşii legali pentru predare. Probabil o hotărâre de guvern, după care vor prelua finanţarea şi vor finaliza obiectivul."

Şi la Timişoara, în urmă cu doi ani, primăria a amenajat cu100.000 de euro un patinoar în Parcul Copiilor. Dar oamenii nu s-au arătat interesaţi de el, susţine primarul.

Nicolae Robu, primarul Timișoarei: "Nu s-a dovedit a fi de prea mare interes pentru timişoreni, pentru copii în primul rând. Vom căuta altă soluţie, îl vom reloca. Se pare că locaţia nu este cea mai potrivită, deşi Parcul Copiilor părea bun."

Primăria l-a dat şi în administare privată pentru câteva luni, în speranţa că vor veni mai mulţi clienţi, însă nici aşa patinoarul nu a avut succes.

Atunci când era folosit, intrarea la patinoar era liberă. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
10.000 de dolari pentru cei care se mută în acest oraș. Cine poate primi banii
10.000 de dolari pentru cei care se mută în acest oraș. Cine poate primi banii

Pentru a atrage specialiști în tehnologie, autoritățile dintr-un oraș din Oklahoma au creat un program prin care oferă o sumă de bani celor care vor să se mute în oraș.

USR: Reţeaua RADET crapă pentru că se taie banii de investiţii, dar Catedrala a primit 45 mil. lei
USR: Reţeaua RADET crapă pentru că se taie banii de investiţii, dar Catedrala a primit 45 mil. lei

USR susţine că reţeaua RADET crapă pentru că de doi ani şi jumătate se taie banii de investiţii destinaţi modernizării reţelei, astfel că în acest an doar 2,6 milioane de lei au fost efectiv cheltuiţi pentru investiţii RADET.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.