Topul primelor de Crăciun. Cât primesc bugetarii, în comparaţie cu angajaţii la privat

×
Codul embed a fost copiat

Un subiect la ordinea zilei: prima de Crăciun. Cum e un beneficiu confidenţial, mulţi angajaţi vorbesc doar în şoaptă despre ea.

Şi totuşi, un studiu internaţional a stabilit ca 70% dintre firmele din ţară dau prime cu o valoare medie de 490 de lei. Mult mai vizibile sunt darurile de altă natură: petreceri, jucării pentru copiii angajaţilor sau excursii.

Marian, un bucătar din Brașov, şi încă doi colegi au primit cadou de la firma un city break la Amsterdam

Conducerea a stabilit că ei sunt fruntaşii companiei. Restul angajaţilor se vor bucura de prime de aproximativ 20% din salariu şi o excursie de două zile, la o cabană din zona Branului.

Marian Borzoși, bucătar: "Ne-am distrat foarte frumos, am ieşit, ne-am plimbat, am vizitat. N-am fost niciodată afară şi mi-a prins foarte bine".

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Ștefan Gleveșan, administratorul restaurantului: "Încercam să îi ducem în locuri de care nu au avut parte până acum. Altfel se bucura de o experienţă de 2 zile într un loc nou alături de colegii lui faţă de o primă de 15- 20 la sută din salariu. Văd cum funcţionează lucrurile în alte oraşe, vin cu experienţe noi."

Prima de Crăciun se cheltuieşte în principal pe cadouri. Potrivit unui studiu realizat de platforma BestJobs, 16,6% dintre angajaţi spun că anul acesta au la dispoziţie o sumă mai mare, în vreme ce 18,6% recunosc că Moşul va fi mai sărac. Jumătate au la dispoziţie acelaşi buget ca anul trecut, arată studiul.

Angajat: "Avem o glumă în birou. Dacă primim prima anul acesta ar fi prima. Cred că e surpriză de sărbători, un alt mod de a motiva angajaţii, de a le mulţumi pentru eforturi."

Copiii angajaţilor se bucura de o atenţie deosebită. Unele companii îi lasă pe părinţi să aleagă, altele desemnează oameni care merg la cumpărături.

Sabina Albu, asistent marketing: "Mai întâi am făcut un studiu ca să vedem ce să poate lua, avem 40 de copii în
vârsta de la 6 luni până la 18 ani, deci toate cadourile trebuie să fie conformitate cu vârstele pe care le au."

În această firmă imobiliară, prima de Crăciun depinde de performatele angajaţilor şi e confidenţială. În schimb, petrecerea e aceeaşi pentru toată lumea.

Vanesa Kasper, specialist comunicare: "În total o să fim cam 160 de persoane, anul ăsta avem un candy bar, cu perete cu gogoşi şi un magician, cu un band, un DJ."

În marile regii şi companii deţinute de stat, prima de Crăciun e negociata prin contractul colectiv de muncă. Astfel, angajaţii de la drumurile naţionale primesc 500 de lei, la fel şi cei de la Electrica. Uzinele Dacia le oferă muncitorilor o primă de 1350 de lei net. O treime dintre români vor cheltui pentru cadouri, anul acesta cel mult 300 de lei, iar un sfert - maximum 500 de lei. Doar 6,5% dintre participanţii la studiu au la dispoziţie peste 1000 de lei, mai arata studiul respectiv.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea de Crăciun și Revelion. ANM anunță schimbări dramatice de temperatură
Vremea de Crăciun și Revelion. ANM anunță schimbări dramatice de temperatură

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în perioada 17 decembrie 2019 - 13 ianuarie 2020.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.