Preşedintele ANAF: ”În zona marilor averi ale unor persoane fizice s-a cam evitat să se intre”

lucian heius, anaf
Agerpres

Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, admite că zona marilor averi ale unor persoane fizice este una în care ”s-a cam evitat să se intre” în ceea ce priveşte controalele ANAF.

Şeful Fiscului arată că, numai în luna octombrie, după verificările la persoanele fizice cu averi mari au fost emise decizii de impozitare în valoare de peste 6 milioane de lei, pentru sume care depăşesc 30 de milioane de lei.

”Facem un schimb de bune practici în acest domeniu. (...) Încercăm să învăţăm de la colegii noştri din SUA şi din Australia şi să devenim şi noi din ce în mai performanţi”, a declarat Lucian Heiuş, miercuri seară, la Digi 24, despre misiunea de asistenţă tehnică finanţată de Fondul Monetar Internaţional în România referitoare la conformarea fiscală a persoanelor fizice cu averi mari.

Conform lui Heiuş, în ultimele 6 luni a emis două ordine de preşedinte al ANAF care reglementează domeniul de activitate legat de impozitarea marilor averi.

”Este o zonă în care în România s-a cam evitat să se intre. Întotdeauna am mers şi am controlat persoanele juridice, am mers şi am verificat magazinele de la colţ, dar, cumva, cu timiditate s-a încercat să se intre pe acest control al persoanelor fizice şi vedem şi ştim toţi că există foarte multe persoane fizice cu acea avere cumva afişată, sfidătoare la adresa oamenilor şi care naşte foarte multe semne de întrebare. Există în acelaşi timp şi foarte mulţi români care şi-au câştigat banii corect, şi-au plătit impozitele şi taxele, le plătesc în continuare şi care au tot respectul şi aprecierea noastră, dar noi trebuie să identificăm pe cei care nu înţeleg că trebuie să plătească impozitele datorate”, a precizat el.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Şeful ANAF a subliniat că, în prezent, sunt în derulate 380 de acţiuni de verificare la persoane fizice.

”Chiar în luna octombrie, care este o lună încheiată, pot să vă spun că am descoperit sume suplimentare nedeclarate de 30,6 milioane de lei, iar impozitele calculate pentru aceste sume suplimentare sunt în jur de şase milioane de lei”, a precizat Lucian Heiuş.

El a dat exemplul unei persoane fizice din Bihor care luna trecută a fost verificată şi avea o diferenţă de 12 milioane de lei între venitul declarat şi cel estimat de către inspectori.

El a susţinut că pot fi controlate persoanele care fac achiziţii de mare valoare, depuneri bancare de mare valoare sau care creditează firme cu sume mari de bani, iar de acolo pornesc controalele. Verificările se fac în situaţiile în care sunt diferenţe mai mari de 50.000 de lei între sumele declarate şi cele care se constată că sunt deţinute de către respectivele persoane.

”Dacă avem indicii clare că sumele respective de bani sunt ca urmare a unor infracţiuni, putem să facem o plângere penală. (...) Dacă există elemente că sunt, totdeauna anunţăm şi facem o sesizare către Parchete pentru a continua cercetările”, a spus şeful ANAF.

Heiuş a afirmat că îşi doreşte ca cei impozitaţi să conteste în instanţă deciziile de impozitare, subliniind că în astfel de situaţii numele acestora pot fi făcute publice, altfel ele aflându-se sub secretul fiscal.

În ceea ce priveşte aşa-numiţii influenceri, Heiuş a arătat că ANAF are programe informatice de analiză a bazelor de date care atenţionează care dintre conturile acestora sunt vizualizate, după care se face comparaţia între sumele încasate de influenceri şi cele declarate de aceştia.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.