Cât de mult s-au scumpit alimentele în 2020 față de anul trecut. Anunțul specialiștilor

alimente
Getty

Preţurile de consum în luna septembrie 2020 comparativ cu luna septembrie 2019 au crescut cu 2,5%, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata anuală a inflaţiei a fost 2,7% în august.

 

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,96%, serviciile cu 2,89%, iar mărfurile nealimentare cu 0,62%, în septembrie 2020 faţă de septembrie 2019, transmite News.ro.

”Preţurile de consum în luna septembrie 2020 comparativ cu luna septembrie 2019 au crescut cu 2,5%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilorde consum (IAPC) este 2,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2019 –septembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2018 –septembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 3%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,8%”, arată datele INS.

Astfel, dintre mărfurile alimentare, de la începutul anului, cel mai mult s-au scumpit citricele şi alte fructe meridionale, cu 15,91%, fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 17,75% şi fructele şi conservele din fructe, cu 10,41%.

Citește și
Instituțiile de stat, obligate să cumpere doar produse fabricate în România
Alimentele de bază, mai ieftine față de anul trecut, potrivit cifrelor oficiale. Ce s-a scumpit
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

În septembrie 2020, faţă de decembrie 2019, cel mai mult s-au ieftinit cartofii, cu 32,57%, legumele şi conservele de legume, cu 5,76% şi ouăle, cu 2,59%.

De asemenea, dintre mărfurile nealimentare, în septembrie 2020, faţă de decembrie 2019, cel mai mult s-au scumpit tutunul şi ţigările, cu 6,81% şi cărţile, ziarele şi reviste, cu 3,17%. În această perioadă, s-au înregistrat scăderi de preţ la combustibili, cu 9,02%, şi la gaze, cu 2,23%.

Pe partea de servicii, în septembrie 2020, faţă de decembrie 2019, cel mai mult s-au scumpit serviciile poştale, cu 12,41%, la transportul aerian, cu 9,64%, şi la serviciile de igienă şi cosmetică, cu 5,20%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Record pentru băncile de alimente din România. Câte alimente au donat românii în plină pandemie
Record pentru băncile de alimente din România. Câte alimente au donat românii în plină pandemie

În pandemie, românii au dăruit mai multă mâncare băncilor de alimente, care au colectat, în această perioadă, peste 1500 de tone de produse, aproape triplu față de alți ani.

Alimentele de bază, mai ieftine față de anul trecut, potrivit cifrelor oficiale. Ce s-a scumpit
Alimentele de bază, mai ieftine față de anul trecut, potrivit cifrelor oficiale. Ce s-a scumpit

Alimentele de bază sunt mai ieftine în această perioadă față de toamna trecută, cel puțin așa reiese din comparația prețurilor din piețele capitalei București.

Vitamina care îți poate salva viața dacă ai Covid-19. În ce alimente o găseşti
Vitamina care îți poate salva viața dacă ai Covid-19. În ce alimente o găseşti

De ce supraponderalii au puţină vitamina D în sânge? De ce e posibil să dezvolte răspunsuri imune întârziate în cazul unei infecţii? "Ce se întâmplă doctore" vă oferă răspunsurile.

Reacţii după experimentul Universităţii Bucureşti care ar fi ar fi arătat că SARS COV 2 rezistă pe pâinea neambalată
Reacţii după experimentul Universităţii Bucureşti care ar fi ar fi arătat că SARS COV 2 rezistă pe pâinea neambalată

COVID-19 este o boală respiratorie şi nu există informaţii privind prezenţa şi supravieţuirea pe alimente a virusului, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor, susține Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.