Bode: Am reuşit să dăm în trafic 77 km de autostradă. Când se va finaliza tronsonul Râşnov - Cristian

Lucian Bode
Inquam/ Mircea Manole

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat vineri că autorităţile au dat în trafic până în prezent 77 de kilometri de autostradă, iar până la sfârşitul anului va fi finalizat şi tronsonul de autostradă dintre Râşnov şi Cristian din judeţul Braşov.

„Vorbim la zece luni de aproape 36 de miliarde de lei investiţi din fonduri publice. Este o cifră istorică, cea mai mare sumă investită în investiţii publice din ultimii zece ani. În ceea ce priveşte construcţiile inginereşti reprezintă jumătate din tot ce înseamnă piaţa construcţiilor din România, când spun construcţii inginereşti vorbesc de autostrăzi, drumuri naţionale, stadioane. Construcţiile inginereşti la opt luni au avut o creştere aproape 26 la sută ceea ce reprezintă cea mai mare creştere din ultimii 12 ani”, a afirmat Lucian Bode, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, conform News.ro.

El a precizat că până în prezent au fost daţi în trafic 77 de kilometri de autostradă.

„În kilometri de reţea de drum modernizat, infrastructură mare modernizată, în aceste 12 luni situaţia se prezintă în felul următor. Am reuşit să dăm în trafic până ieri 77 de kilometri de autostradă. Am convingerea că până la sfârşitul anului vom reuşi să finalizăm şi tronsonul de autostradă dintre Râşnov şi Cristian în judeţul Braşov astfel încât să ne atingem obiectivul despre care am vorbit de-abia în a doua parte a anului când am fost convins că acest lucru se poate întâmpla şi anume să construim şi să dăm în trafic aproape 90 de kilometri de autostradă în România, în guvernarea Ludovic Orban, în condiţiile în care socialiştii înaintea noastră au reuşit să dea în trafic 96 de kilometri de autostradă în trei ani”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Acesta a mai menţionat că au fost date ordine de începere a lucrărilor pentru 180 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare şi drumuri naţionale, fiind semnate contracte de proiectare şi execuţie pentru 440 de kilometri de autostrăzi.

Citește și
A fost deschisă prima bucată din Autostrada Moldovei. Când va fi gata întreaga A7
A fost deschisă prima bucată din Autostrada Moldovei, de numai 17 km. Când va fi gata întreaga A7
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lucian Bode a mai declarat că din cei aproape 16.000 de kilometri de drumuri naţionale, în ultimul an au fost reabilitaţi 1.300 de kilometri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda a fost deschis. Șoferii vor face 15 minute în loc de o oră
Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda a fost deschis. Șoferii vor face 15 minute în loc de o oră

Cu o întârziere de 4 ani, a fost deschisă în sfârşit circulaţia pe lotul 1 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda.

A fost deschisă prima bucată din Autostrada Moldovei, de numai 17 km. Când va fi gata întreaga A7
A fost deschisă prima bucată din Autostrada Moldovei, de numai 17 km. Când va fi gata întreaga A7

Prima bucată de autostradă din zona Moldovei a fost deschisă circulației. Este vorba despre o porțiune de numai 17 kilometri, care se suprapune cu Centura Bacăului.

Iohannis: „Proiectele de infrastructură din zona Moldovei sunt de maximă importanţă”
Iohannis: „Proiectele de infrastructură din zona Moldovei sunt de maximă importanţă”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la deschiderea tronsonului de Autostradă A7 – varianta ocolitoare Bacău – că prin ”grija” guvernanţilor pesedişti, ”Moldova a fost lăsată în urmă şi aşa nu se poate continua”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.