A doua tranșă din PNRR, de aproape 3 miliarde de euro, în continuare blocată. România încă nu a atins două ținte

×
Codul embed a fost copiat

A doua tranșă din PNRR este în continuare blocată, potrivit Comisiei Europene. Sunt două ținte din domeniul energiei care nu au fost atinse în program nici acum.

În joc sunt aproape 3 miliarde de euro, iar în două luni ar trebui să trimitem la Bruxelles a treia cerere de plată. Este cea mai complicată de până acum, pentru că primirea tranșei este condiționată de reforma pensiilor.

Încă din februarie liderii politici anunțau că există semnale că a doua cerere de plată din PNRR ar fi acceptată, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum.

Potrivit Comisiei Europene, cererea este încă evaluată, iar o decizie finală încă nu a fost emisă.
 
Cea de-a doua tranșă este estimată la 2,81 de miliarde de euro. Ar fi trebuit atinse 51 de ținte, însă două dintre ele, care țin de Ministerul Energiei, nu sunt încă îndeplinite.
 
Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Comisia urmează să decidă dacă face plata totală sau va face plata parțială. Varianta în care ori îl obținem în varianta integrală de 2,8 miliarde de euro, ori 2,8 miliarde diminuat cu cele 140 de milioane de euro care ar fi suspendate și am avea termen ca să ducem măsurile la bun sfârșit. Eu cred că avizul îl vom obține până la sfârșitul lunii aprilie.”

Suntem, însă, în întâziere, iar Comisia Europenă a activat pentru România o procedură numită ”oprirea ceasului”, până când toate aspectele vor fi lămurite.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Victor Negrescu, europarlamentar: „Vorbim de un nou mecanism introdus în Regulamentul European care permite unui stat membru să îndeplinească doar o parte din jaloanele aferente unei cereri de plată, urmând ca cererile și etapele restante să fie îndeplinite ulterior. Și statul poate să meargă înainte spre următoarea cerere de plată. Asta face România azi, urmând ca jaloanele restante să fie îndeplinite în termen de 6 luni.”

Până în iunie, România trebuie să trimită a treia cerere de plată, mult mai complicată, pentru că până atunci trebuie rezolvată, printre altele, problema pensiilor speciale.

Banii din PNRR sunt extrem de importanți, pentru că sunt deja prevăzuți în buget. În contul lor au fost semnate, până acum, contracte de investiții în valoare de 12 miliarde de euro. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.