Povestea Simonei, condamnată în cărucior de propriul soț: „Mi-a zis: am venit să te omor”

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi, de la ora 17:00, la Știrile PROTV începe campania FEMEIA CA O PRADĂ. Elena Lasconi prezintă, în cadrul Știrilor PRO TV, o serie de reportaje despre violența domestică.

Una dintre victime este Simona, care a vorbit cu Elena despre drama prin care a trecut pentru ca alte persoane care trăiesc într-o relație abuzivă să aibă puterea să plece din mediul toxic.

”A luat un cuțit și mi-a zis: Am venit să te omor. M-am împiedicat și s-a aplecat deasupra mea și m-a înjunghiat, cuțitul s-a înțepenit în coloană. Am paralizat. Mi-a lăsat Dumnezeu, în afară de viață, brațele, mintea și vorba. A fost condamnat la 3 ani și a făcut 1 an și 11 luni”, a spus femeia, care a avut și un avertisment pentru cele care se află în relații abuzive: „Le-aș pune să se uite bine la căruciorul ăsta și să se gândească că ar putea să fie așa, sau mai rău.”

Povestea integrală a Simonei o vedeți astăzi la Știrile PROTV de la ora 17:00.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
”Femeia ca o pradă”, o anchetă de Elena Lasconi, din 2 septembrie, la Știrile ProTV
”Femeia ca o pradă”, o anchetă de Elena Lasconi, din 2 septembrie, la Știrile ProTV

În România, la fiecare 30 de secunde, o femeie este bătută, iar pentru mai bine de 60% dintre români acest lucru nu este ieșit din comun. Pare o normalitate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.