Salata de vinete nu e o salată, ci o maioneză plină de calorii. Cum este sănătos să consumăm această legumă

×
Codul embed a fost copiat

Salata de vinete nu e o salată, ci o maioneză plină de calorii. În schimb vânăta, ca atare, are extrem de puține calorii.  

Iată idei despre cum poate fi preparată una dintre cele mai gustoase legume.

Există într-o varietate de peste 20 soiuri și culori, cea mai gustoasă și mai des folosită fiind varianta violet. Se poate prepara într-o multitudine de rețete, de la aperitive până la desert.

Se consumă mai ales sub formă de „salată” și face parte, alături de brânza cu roșii, din identitatea noastră culinară. Este vorba despre vânătă, produsul vedetă al finalului de vară.

Cu ea, cu salata de vinete, cucerești inima oricărui român. Să nu credeți că doar noi o iubim, vânăta a devenit un simbol al bucătăriei mediteraneene.

Citește și
vinete
Cum se gătește vânăta ca să aibă gustul perfect. De anul ăsta, Guvernul subvenționează culturile
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Coaptă la foc iute, tocată mărunt și frecată cu ulei și un pic de ceapă, asta e rețeta mioritică. Același preparat este numit pompos de francezi „caviar de vinete”, iar dacă punem o linguriță de pastă de susan avem varianta libaneză, adică „Baba Ganous”.

În Maroc crema de vinete are chimen, coriandru și ardei iute, se numește Zaalouk și se mănâncă cu lipie. Tot la capitolul aperitive putem include chipsurile de vinete, la fel de crocante și gustoase ca și chipsurile de cartofi.

Rețetele savuroase pe bază de vinete nu se opresc aici. Cine nu a auzit de „Parmigiana di melanzane”, un fel de lasagna cu straturi consistente de vinete, mozarella, sos de roșii și parmezan. Și „Ratatouille"” trebuie că vă sună cunoscut, o tocană de legume în care vinetele sunt ingredientul de bază.

Și pentru că vreau să vă fac poftă, ce ați spune de vinete umplute cu carne, ciuperci, orez sau legume, gătite în tihnă la cuptor… Sau și mai bine o musaca de vinete, care vine din Grecia, dar a fost adoptată și de noi.

Vinetele pot fi o garnitură pentru carne, merg de minune cu pulpa de miel. Tăiate în felii groase, rumenite în ulei și puse la borcan cu oțet, usturoi și mărar, se transformă într-o variantă delicioasă de murături.

Există vinete inclusiv în meniul de desert, celebrul chef Alain Ducasse are o rețetă de cremă de ciocolată în care vânăta coaptă înlocuiește untul.

Asta ca să confirmăm faptul că vânăta este un aliment pentru toate gusturile! Cât despre valoarea nutritivă, nicio grijă, este bogată în apă, fibre și antioxidanți și are doar 30cal/100g.

Cu o singură condiție: să fim zgârciți cu uleiul. Ceea ce numim noi salată de vinete este de fapt o maioneză și degeaba au vinetele 30 cal când o lingură de ulei are 100.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cea mai lungă eclipsă parțială din ultimele șase secole, vânată de astronomii din toată lumea. Se va repeta abia în 2669
Cea mai lungă eclipsă parțială din ultimele șase secole, vânată de astronomii din toată lumea. Se va repeta abia în 2669

Cea mai lungă eclipsă parțială de Lună din ultimele șase secole a avut loc în noaptea de joi spre vineri.

Cum se gătește vânăta ca să aibă gustul perfect. De anul ăsta, Guvernul subvenționează culturile
Cum se gătește vânăta ca să aibă gustul perfect. De anul ăsta, Guvernul subvenționează culturile

Căutate de toți gurmanzii din bucătăriile orientale, mediteraneene sau est-europene, vinetele sunt foarte apreciate și în bucătăria noastră.

Braconierii au început să facă comerţ cu păsări rare. Cât pot obţine pe un codalb
Braconierii au început să facă comerţ cu păsări rare. Cât pot obţine pe un codalb

Comerțul ilegal cu păsări rare devine un fenomen îngrijorător în România. Este semnalul de alarmă tras de ornitologi.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.