Rezultate BAC 2019. Cum se depun contestațiile la Bacalaureat, după afișarea notelor

contestatiibac

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat 2019 se publică, luni, iar elevii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii.

Primele rezultate la BAC 2019 vor fi publicate pe site-ul EDU.RO, până în ora 12:00, dar si pe www.stirileprotv.ro.

Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate eventualele contestaţii, în timp ce afişarea rezultatelor finale pentru BACALAUREAT 2019 este prevăzută pentru 13 iulie.

Contestațiile se depun la liceul unde s-a dat examenul și constă într-o cerere tipizată semnată de elev sau de elev și părinte, asta dacă acesta nu este major. Cererile sunt preluate apoi de președintele comisiei de evaluare și de unul dintre vicepreședinți.

VEZI AICI rezultatele la BAC 2019 pe județe

Citește și
Subiecte ISTORIE BAC 2019
Subiecte și Barem ISTORIE BAC 2019. Ce subiecte au primit elevii la Istorie
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează.

Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.

După centralizarea cererilor prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, lucrările se secretizează.

Elevii trebuie să știe că pot solicita să își vadă lucrarea corectată după rezolvarea contestațiilor. Aceștia pot face o cerere scrisă către comisia județeană sau a municipiului București pentru a vedea cum a fost notată lucrarea de profesori.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
REZULTATE FINALE BAC 2019 EDU.RO după contestaţii. Vezi notele la Bacalaureat 2019 în fiecare județ
REZULTATE FINALE BAC 2019 EDU.RO după contestaţii. Vezi notele la Bacalaureat 2019 în fiecare județ

Rezultatele finale la BAC 2019 după contestaţii s-au afișat pe site-ul Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, cu o zi mai devreme. Iniţial se anunţase că rezultatele finale la BAC 2019 după contestaţii vor fi afişate sâmbătă, 13 iulie.

Subiecte și Barem ISTORIE BAC 2019. Ce subiecte au primit elevii la Istorie
Subiecte și Barem ISTORIE BAC 2019. Ce subiecte au primit elevii la Istorie

Subiecte si Barem ISTORIE BAC 2019. Subiectele si Baremul la ISTORIE, din cadrul examenului de Bacalaureat 2019, au fost publicate azi pe www.stirileprotv.ro

Subiecte și Barem Matematică BAC 2019. Ce au avut de rezolvat elevii la Matematică
Subiecte și Barem Matematică BAC 2019. Ce au avut de rezolvat elevii la Matematică

Subiecte si Barem MATE BAC 2019. Subiectele si Baremul la MATEMATICĂ, din cadrul examenului de Bacalaureat 2019, au fost publicate azi pe www.stirileprotv.ro.

Subiecte Limba Română BAC 2019. Ce au avut de rezolvat elevii la real și uman
Subiecte Limba Română BAC 2019. Ce au avut de rezolvat elevii la real și uman

Subiecte si Barem Română BAC 2019. Subiectele si Baremul la limba română, din cadrul examenului de Bacalaureat 2019, a fost publicat de EDU.ro. Vedeți mai jos cum se rezolvau subiectele.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.