Partidele au început pregătirile pentru alegerile parlamentare 2020. Ce lideri se află pe liste

×
Codul embed a fost copiat

Deși abia s-au încheiat alegerile locale, partidele au început deja pregătirile, pentru parlamentare.

La PSD, liderii care au pierdut alegerile, în frunte cu Marian Oprișan sau Gabriela Firea, își doresc locuri în față, pe listele de la Senat sau Camera Deputaților. Liberalii vor să îl pună pe șeful lor la deputați, iar între USR și PLUS se poartă discuții interminabile despre nominalizări.

Ca să își arate forța în fața liderilor de organizații, Marcel Ciolacu ține de câteva zile ședințe în care analizează rezultatele de la locale. Deși a pierdut la Vrancea, Marian Oprișan nu a venit să explice înfrângerea ci să ceară un loc în Parlament.

Marcel Ciolacu ar vrea să-l țină la distanță pe Oprișan, deși unii colegi îi țin partea.

Dumitru Buzatu, lider PSD Vaslui: „Nu poți ca unui lider care a făcut performanța 30 de ani și o dată nu a făcut, să nu-i faci un loc."

Citește și
vot
Țările care au anunțat că nu permit organizarea de secţii de votare la alegerile parlamentare
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

În Parlament, din partea PSD va fi și Gabriela Firea. Aceasta a cerut să deschidă listele de senatori și să nominalizeze și mai mulți apropiați care să reprezinte Capitala în viitorul legislativ.

Surprize vor fi și pe listele PNL. Fără să aibă garanția că va prinde din nou șefia guvernului, premierul Ludovic Orban este în cărți să deschidă lista de candidați pe București, la Camera Deputaților. La Senat, cap de listă va fi ministrul de Finanțe, Florin Cîțu. De altfel, mai mulți miniștri vor primi locuri pe liste, tocmai pentru a-și asigura prezența în spațiul public și în perioada următoare.

Robert Sighiartău, secretar general PNL: „Până în data de 18 octombrie, când avem BPN, să validăm toate listele de candidați pentru alegerile parlamentare."

La USR - PLUS, fiecare își face propria listă de candidați, urmând ca decizia finală să fie luată în urma alegerilor interne. La USR au apărut tensiuni, după ce în partid s-a vehiculat informația potrivit căreia, unii care l-au criticat pe Dan Barna nu ar mai prinde loc pe listă.

Claudiu Năsui, președintele USR București: „Oamenii ăștia nu vor fi îndepărtați pentru că au criticat. Barna nu va putea pune pe cineva pe liste doar pentru că așa decide el."

Alegerile parlamentare ar urma să aibă loc în 6 decembrie, asta deși unii social-democrați au cerut amânarea lor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 ar putea fi amânate. Proiect depus în Senat
Alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 ar putea fi amânate. Proiect depus în Senat

Alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 ar putea fi amânate pentru luna martie 2021.

Țările care au anunțat că nu permit organizarea de secţii de votare la alegerile parlamentare
Țările care au anunțat că nu permit organizarea de secţii de votare la alegerile parlamentare

Malta şi Nigeria sunt singurele state care, până în prezent, au comunicat oficial în scris că nu se pot organiza secţii de votare pe teritoriile lor pentru alegerile parlamentare din decembrie, a anunţat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Alegeri parlamentare 2020. Cum vor putea vota românii din diaspora
Alegeri parlamentare 2020. Cum vor putea vota românii din diaspora

Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul va desfăşura o campanie de informare dedicată românilor din diaspora.

Alegeri parlamentare 2020. Cum ar putea arăta noua configurație din Parlament
Alegeri parlamentare 2020. Cum ar putea arăta noua configurație din Parlament

Votul de duminică schimbă harta politică a României. Surpriza o reprezintă mandatele câștigate în special de USR-PLUS, în multe localităţi controlate, până acum, de partidele istorice.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.