„S-a auzit o bubuitură”. Incendiu de proporții la o hală din Cluj-Napoca. A fost emis mesaj RO-Alert pentru localnici

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu de proporții a izbucnit la o hală cu materiale pentru instalații termice și sanitare din Cluj, hală înconjurată de blocuri cu sute de familii.

Flăcările uriașe și fumul gros se vedeau de la mare depărtare, iar autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert, pentru localnici.

Hala, aflată la marginea Clujului, s-a aprins în câteva minunte, iar oamenii au privit speriați, din balcoane, coloanele uriașe de foc și fum. Apoi au auzit explozia puternică, produsă de materialele inflamabile aflate în interiorul halei. Mulți au intrat în panică.

Fumul gros se putea vedea de la peste 10 kilometri.

În zonă sunt și clădiri de birouri. Depozitul făcut scrum avea 800 de metri pătrați. În momentul în care a izbucnit incendiul, mai mulți clienți și angajați se aflau într-un magazin alimentar, la câteva zeci de metri de hală.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Femeie: „Eram în birou. A venit un client și ne-a zis ieșiți afară. Clar că e panică, nu știi ce e înăuntru, explodează, nu explodează. Am scos toată lumea afară, ne-am retras mai în spate. Oribil. Foc mare și fum”.

Din imaginile filmate de martori se vede cât de aproape erau flăcările de primele blocuri din vecinătatea halei.

Bărbat: „S-a auzit o bubuitură. Au apărut flăcările de 7-10 metri. M-am speriat”.

Pe langă norii de fum, un miros greu s-a răspândit în zonă.

Bărbat: „Era foarte multă țeavă de încălzire în pardosea. Vreo 30 de mii de metri de țeavă. De la ăla venea mirosul, probabil”.

Pompierii au avut nevoie de mai bine de două ore pentru a stinge flăcările. Nimeni nu a fost rănit.

Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj: „Pentru a proteja populația din zonă, a fost emis un mesaj RO-Alert către populația de pe o rază de aproximativ 300 metri pătrați a halei”.

Depozitul a fost mistuit de foc aproape în întregime. Pagubele depășesc 2 milioane de euro. Anchetatorii încearcă să afle cum a izbucnit incendiul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident în București. Un copil de 13 ani care fugea de oamenii străzii a fost călcat de o mașină
Accident în București. Un copil de 13 ani care fugea de oamenii străzii a fost călcat de o mașină

Un copil de 13 ani a ajuns la spital, duminică seară, după ce a încercat să traverseze neregulamentar și a fost călcat de o mașină.

 

Un „munte” de gunoaie a fost coborât de la cabana Caraiman. Voluntarii au adunat 300 de saci de deșeuri
Un „munte” de gunoaie a fost coborât de la cabana Caraiman. Voluntarii au adunat 300 de saci de deșeuri

Un „munte" de gunoaie a fost coborât de pe munte, în cadrul unei acțiuni de ecologizare a cabanei Caraiman din Bucegi.

 

Exercițiu unic al Salvamontului. Cum au salvat o presupusă victimă de pe un perete stâncos de 100 de metri
Exercițiu unic al Salvamontului. Cum au salvat o presupusă victimă de pe un perete stâncos de 100 de metri

Un exercițiu unic de salvare a avut loc în Masivul Piatra Craiului. Salvamontiștii au coborât o presupusă victimă, pe targă, peste un perete de o sută de metri.

 

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.