„Lăsați că trece trenul, se ridică și plec”. Explicația halucinantă a unui șofer prins sub bariera de la calea ferată

×
Codul embed a fost copiat

S-au derulat scene șocante în județul Cluj, la doar o săptămână după ce o autospecială de pompieri a trecut razant prin fața unui tren.  

De această dată, în prim plan este mașina unui echipaj de la controlul circulației. Vehiculul a fost prins sub o barieră. Nu a trecut mult și a venit o locomotivă în viteză. Polițiștii vor să afle acum dacă șoferul a forțat traversarea.

În imaginile filmate de un martor se vede cum cei doi angajați de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj rămân blocați cu mașina de serviciu, pe trecerea de cale ferată prevăzută cu bariere. S-a întâmplat în localitatea Apahida.

Cei doi au coborât imediat au ridicat bariera cu mâinile și au dat mașina cât mai departe de sine. Șefii respectivilor au văzut imaginile.

Mihăiță-Lian Văcărencu, Direcția Monitorizare, Control și Reglementări ISCTR: „Au fost surprinși în timp ce staționau la nivel cu calea ferată de o barieră. Ei au oprit pentru a se asigura astfel încât să poată depăși această intersecție în condiții de siguranță, moment în care au fost surprinși de către barieră”.

Citește și
pompieri tren
Autospeciala de pompieri care a trecut prin fața unui tren era în misiune. Manevra l-ar putea costa locul de muncă pe șofer
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Trecerea de cale ferată este prevăzută cu semnale luminoase și acustice, dar și cu bariere. Toți șoferii sunt obligați să oprească atunci când acestea sunt în funcțiune.

Polițiștii vor să vadă dacă, în acest caz, șoferul a forțat trecerea. O echipă a Știrilor PRO TV a surprins, chiar marți, un incident similar.

Un șofer și-a încercat norocul în timp ce bariera mult încercată cobora, dar a fost prins sub ea.

Șofer:Doamnă, când am fost aici atunci a început să pâplâie, ce să fac?”

Reporter: Nu știți că trebuie să încetiniți?

Șofer:Când am ajuns aici, atunci am pus picioru' pe frână, că am auzit sonorul. Lăsați, că trece trenul, se ridică și plec mai departe”.

La scurt timp s-a apropiat trenul, dar mecanicul a văzut totul și a încetinit din vreme. Apoi a urmat o scenă ireală. A oprit locomotiva, a coborât și l-a ajutat pe șofer să ridice bariera.

Mecanicul locomotivei:Se mai întâmplă”.

Reporter: „Dar de ce se întâmplă? Nu se aude înainte semnalul?”.

Mecanicul locomotivei: „Pentru că șoferii sunt indisciplinați”.

Între timp, la locul incidentului au ajuns și angajații CFR.

În urmă cu aproape o săptămână, tot în județul Cluj, o autospecială a pompierilor a forțat trecerea peste șinele de tren. Imaginile arată cât de aproape s-a aflat echipajul de o tragedie. Șoferii care nu respectă semnalele de la trecerea la nivel cu calea ferată riscă să rămână 120 de zile fără permis.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O mașină a unei instituții de stat a evitat în ultima clipă să fie lovită de tren, la Cluj. A rămas blocată sub barieră
O mașină a unei instituții de stat a evitat în ultima clipă să fie lovită de tren, la Cluj. A rămas blocată sub barieră

Ca un joc cu moartea este scena filmată de un martor la o trecere peste calea ferată din județul Cluj: o dubă a ajuns între bariere și nu s-a mai putut urni de-acolo, iar trenul se apropia cu viteză. În ultimul moment a fost evitat un dezastru.  

Autospeciala de pompieri care a trecut prin fața unui tren era în misiune. Manevra l-ar putea costa locul de muncă pe șofer
Autospeciala de pompieri care a trecut prin fața unui tren era în misiune. Manevra l-ar putea costa locul de muncă pe șofer

Manevră extrem de riscantă făcută de șoferul unei autospeciale a pompierilor, la o trecere de cale ferată din Câmpia Turzii! Vehiculul a trecut "la mustață" prin fața unui tren care a frânat în ultimul moment!

VIDEO incredibil cu un tren de metrou care circulă cu ușile deschise. Ce spune Metrorex
VIDEO incredibil cu un tren de metrou care circulă cu ușile deschise. Ce spune Metrorex

Vagonul unui tren de metrou a circulat cu ușile deschise, iar imaginile au fost postate în mediul online de o călătoare. Metrorex a precizat joi că a retras din circulație vagonul respectiv, iar personalul trenului trebuie să dea explicații.  

Accident feroviar pe Valea Prahovei. Două persoane au fost lovite de un tren. Printre victime, un copil de şapte ani
Accident feroviar pe Valea Prahovei. Două persoane au fost lovite de un tren. Printre victime, un copil de şapte ani

Două persoane au fost lovite de tren, marţi seară, în oraşul Azuga, situat pe Valea Prahovei.

Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. Va circula din 2025, dar rezervările se fac deja. FOTO
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. Va circula din 2025, dar rezervările se fac deja. FOTO

Italia va avea un tren de lux numit “La Dolce Vita Orient Express”, operat de compania multinaţională franceză Accor, care va circula abia din 2025, dar rezervările încep marţi, iar preţurile biletelor cresc deja puternic.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.