Ziua când România a trecut de un milion de cazuri de COVID-19. Avem tot mai multe decese şi cazuri grave

×
Codul embed a fost copiat

România a trecut sâmbătă de un milion de persoane infectate cu noul coronavirus. Cele trei valuri de COVID-19 au dus la moartea a peste 25.000 de oameni.

Și, așa cum am văzut și mai devreme, aproape toate paturile de terapie intensivă din țară sunt ocupate în acest moment.

Zilnic se fac zeci de mii de teste și numărul de cazuri la 24 de ore acum, în valul trei - 4.310, de exemplu - nu pare mare. Realitatea, însă, este că avem decese multe, comparativ cu valul doi, 139 acum, din care 9% sunt fără boli cronice.

Avem aproape 1.500 de oameni la ATI și sunt doar 1.600 de paturi pentru cei cu COVID. Explicația este noua tulpină britanică, majoritară în România, mai contagioasă, mai agresivă.

Numărul bolnavilor, raportat la populație, scade încet, dar incidenta rămâne mare în Ilfov- peste 8 la mie, în Cluj- peste 6 la mie și în București- peste 6 la mie.

Citește și
ambulanță
Spitalul unde ambulanțele așteaptă la rând să predea pacienți. ”Au fost și șapte deodată”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

La nivelul capitalei României, restricțiile continuă ca și până acum: luni- joi magazine închise la 9 seara și circulația la 10 seara. Vineri, sâmbătă și duminică - magazine închise de de la 6 seara și circulația de la 8.

Ca noutate, autoritățile au permis ca magazinele să rămână deschise până la ora 20 și în vinerea de Florii, nu numai în Vinerea Mare, iar în noaptea de înviere se circulă fără restricții.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara care a raportat un număr record de 145.384 de cazuri de infectare în ultimele 24 de ore
Țara care a raportat un număr record de 145.384 de cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

India a raportat un număr record de 145.384 de cazuri de infectare cu Covid-19 pentru 24 de ore, relatează Reuters.

Spitalul unde ambulanțele așteaptă la rând să predea pacienți. ”Au fost și șapte deodată”
Spitalul unde ambulanțele așteaptă la rând să predea pacienți. ”Au fost și șapte deodată”

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca a publicat o imagine surprinsă joi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), în care se văd mai multe ambulanţe care aşteaptă la rând pentru a preda bolnavi.

Covid-19 în lume. În Brazilia se extind cimitirele, iar Germania se pregătește de lockdown
Covid-19 în lume. În Brazilia se extind cimitirele, iar Germania se pregătește de lockdown

Statele Unite și Marea Britanie anunță că vaccinarea „începe să rupă legătura” dintre cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 și decese.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.