„Am plâns de fericire”. După ani plini de dezamăgiri, fanii naționalei României au ocupat din nou Piața Universității

×
Codul embed a fost copiat

A fost o seară cu emoții, dar și cu multă bucurie. Naționala de fotbal a României a învins Israelul cu 2-1, în Ungaria, și s-a calificat la EURO 2024, după 8 ani. EURO 24 va fi transmis în exclusivitate în România pe PRO TV și VOYO. 

În București, mulți suporteri au urmărit meciul cu sufletul la gură, în localurile din Centrul Vechi.

Iar rezultatul partidei a provocat un adevărat val de entuziasm.

Fiecare fază a meciului a fost trăită cu intensitate de suporterii echipei naționale care au văzut meciul cu Israelul în acest local. Evident, golurile au dat startul uralelor.

Partida câștigată de „tricolori” cu 2-1 în fața Israelului i-a adus echipei naționale calificarea la Campionatul European din Germania.

Citește și
Edi Iordănescu
Ce a spus Edi Iordănescu după ce România s-a calificat la EURO 2024. "Antrenez băieți cu valoare și caracter"
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Suporter: Suntem foarte fericiți, vom merge și la meciul cu Elveția, pe stadion.

Reporter: Vă duceți la Universitate?

Suporter: Asta vrem!

Suporter: „De-a lungul anilor, foarte mult timp am văzut imagini cu oameni care se bucură când se califica România la mondiale sau la euro și niciodată nu am putut să trăiesc și eu acest sentiment până acum. România s-a calificat și eu am fost să o văd în barul ăsta plin”.

Urmează meciul cu Elveția, la București

„Am plâns acasă de fericire, nu mi-a venit să cred. E ceva incredibil”, a reacționat un alt fan al naționalei.

Reporter: De când așteptai să sărbătorești o calificare la Universitate?

Microbist: „Din 2008, dar se pare că nu mai suntem așa de bucuroși pentru calificările echipei naționale, nu suntem foarte mulți oameni la Universitate”.

Marți, echipa natională va juca, la București, cu Elveția, ultimul meci din grupă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
George Pușcaș, prima reacție după ce România s-a calificat la EURO 2024:
George Pușcaș, prima reacție după ce România s-a calificat la EURO 2024: "Cred că orice român e fericit"

Echipa națională de fotbal a României a învins, sâmbătă, în Ungaria, reprezentativa Israelului, scor 2-1 și s-a calificat la EURO 2024. EURO 24 va fi transmis în exclusivitate în România pe PRO TV și VOYO.

Ce a spus Edi Iordănescu după ce România s-a calificat la EURO 2024.
Ce a spus Edi Iordănescu după ce România s-a calificat la EURO 2024. "Antrenez băieți cu valoare și caracter"

Echipa națională de fotbal a României a învins, sâmbătă, în Ungaria, reprezentativa Israelului, scor 2-1 și s-a calificat la EURO 2024. Golurile noastre au fost marcate de George Pușcaș ('10) și de Ianis Hagi ('63). 

Ianis Hagi, după ce România s-a calificat la EURO 2024:
Ianis Hagi, după ce România s-a calificat la EURO 2024: "Am demonstrat că am fost pregătiți"

Echipa națională de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a a învins, sâmbătă, în Ungaria, reprezentativa Israelului, scor 2-1. Golurile noastre au fost marcate de George Pușcaș ('10) și de Ianis Hagi ('63).

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.