VIDEO. Un bărbat din Bistrița a fost arestat pentru că avea 12 pachete în mașină. Ce era înauntru

Canabis
Politia Romana

Un bărbat de 37 e ani din Bistrița-Năsăud a fost arestat preventiv, pentru 30 e zile, după ce polițiștii i-au găsit în mașină 12 pachete, în care se aflau 6 kg de canabis.

"La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistrița-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.- B.T. Bistrița-Năsăud, au organizat o acțiune de prindere în flagrant, a unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc", a anunțat Poliția Română într-un comunicat.

Astfel, polițiștii au depistat în trafic un autoturism în care se aflau o femeie, de 35 de ani și un bărbat, de 37 de ani, ambii din Șieu Măgheruș.

În urma controlului efectuat, pe bancheta din spate, polițiștii au descoperit un bagaj în care se aflau 12 pachete vidate ce conțineau o substanța vegetală de culoare verde.

În urma analizelor de laborator, a rezultat faptul că este vorba de 6 kg de canabis.

Citește și
droguri
Două persoane din Constanța, prinse de DIICOT cu droguri. Cantitatea e uriașă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Cele două persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, pentru audieri.

Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- B.T. Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat, care este cercetat pentru trafic de droguri de risc și complicitate la introducerea în țară de droguri de risc.

Duminică, bărbatul a fost arestat perventiv, pentru 30 de zile.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Razie în trafic, în București. Un tânăr de 23 de ani, „pozitiv” pentru canabis
Razie în trafic, în București. Un tânăr de 23 de ani, „pozitiv” pentru canabis

Șoferii din Capitală au intrat în vizorul poliției rutiere în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Două persoane din Constanța, prinse de DIICOT cu droguri. Cantitatea e uriașă
Două persoane din Constanța, prinse de DIICOT cu droguri. Cantitatea e uriașă

Două persoane din Constanţa au fost arestate preventiv după ce au fost prinse de procurorii DIICOT în timp ce ridicau, de la o firmă de curierat, un colet care conţinea 7,6 kg canabis, drogurile fiind aduse din Portugalia.

Metoda prin care un român a încercat să ajungă milionar cu un camion de salată verde
Metoda prin care un român a încercat să ajungă milionar cu un camion de salată verde

Captură impresionantă de droguri a poliţiştilor francezi, în camionul unui român.

Un român a fost prins în Franța că transporta canabis în valoare de 3,7 milioane de euro
Un român a fost prins în Franța că transporta canabis în valoare de 3,7 milioane de euro

Autorităţile franceze au confiscat săptămâna trecută o cantitate de 373 de kilograme de cannabis disimulat prin încărcătura de salată a unui camion frigorific ai cărui şoferi, un român şi un spaniol, au compărut luni în faţa unui tribunal.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.