Ventilatoarele din depozitele Unifarm, trimise la spitale. 396 au fost transferate prin hotărâre DSU

Ventilatoare
StirilePROTV

Ventilatoarele și concentratoarele de oxigen din depozitele Unifarm vor fi cedate DSU, printr-o hotărâre semnată de premierul Florin Cîțu, în calitate de șef al Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Sunt 396 de ventilatoare și 20 de concentratoare de oxigen cumpărate de Unifarm, societate de stat, în perioada stării de urgență, dar care nu au fost folosite și sunt păstrate în depozitele societății.

Acestea vor fi transferate gratuit către Departamentul pentru Situații de Urgență, potrivit hotarârii CNSU de vineri.

„Se abilitează Ministerul Sănătății, în calitatea de autoritate publică prin care statul își exercită drepturile și obligațiile decurgând din calitatea de acționar unic al C.N. Unifarm S.A, să dispună măsurile necesare pentru transmiterea în folosință gratuită, de urgență, a unui număr de 396 ventilatoare fixe și mobile și 20 de concentratoare către Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență preia temporar în folosință gratuită, la stocurile de urgență medicală, echipamentele medicale (...) și asigură distribuirea acestora către unitățile sanitare în funcție de nevoile identificate. Echipamentele medicale prevăzute la alin. (1) vor fi transferate ulterior, în condițiile legii, în proprietatea Departamentul pentru Situații de Urgență”
se precizează în hotărârea CNSU.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu instalația de oxigen înainte de tragedia din unitatea mobilă ATI de la Victor Babeș
Ce s-a întâmplat cu instalația de oxigen înainte de tragedia din unitatea mobilă ATI de la Victor Babeș

Un instalator şi şeful serviciului tehnic al Spitalului Victor Babeş sunt acuzaţi că au ucis, fără să vrea, cei trei pacienţi lăsaţi fără oxigen în tirul ATI şi au pus în pericol vieţile altor 5 bolnavi.

22 de pacienți dintr-un spital indian au murit, după ce au rămas fără oxigen în ventilatoare
22 de pacienți dintr-un spital indian au murit, după ce au rămas fără oxigen în ventilatoare

Cel puțin 22 de pacienți au murit, miercuri, într-un spital din vestul Indiei, după ce au rămas fără oxigen în ventilatoare, conform Reuters.

DSU: Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor a refuzat să intre în unitate
DSU: Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor a refuzat să intre în unitate

Ventilatoarele din TIR-ul ATI de la Spitalul "Victor Babeş" s-au oprit din funcţiune din cauza creşterii presiunii oxigenului peste limita admisă. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor a refuzat să intre în unitate, potrivit DSU.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.