Cum ar reacționa românii în caz de război: Doar jumătate și-ar apăra țara. 20% ar emigra, iar 11% s-ar ascunde

Oameni pe stradă
Shutterstock

Un sfert dintre români vor ca țara noastră să iasă din Uniunea Europeană, iar 20% se declară în favoarea ieșirii din NATO, arată un sondaj INSCOP. Doar unul din doi români și-ar apăra țara în cazul unui război cu Rusia.

Un sfert dintre respondenţi cred că România ar trebui să iasă din Uniunea Europeană şi aproape 20% se pronunţă în favoarea ieşirii din NATO, în timp ce peste 50% au o părere bună despre faptul că NATO şi SUA trimit mai multe trupe în România.

În cazul unui război în care România ar fi atacată, 50,5% declară că ar lupta să-şi apere ţara, peste 11% s-ar ascunde până trece războiul şi aproape 20% ar emigra. Peste o treime dintre români consideră că Hamas este responsabil pentru conflictul din Gaza, iar aproape jumătate cred că Rusia e vinovată pentru conflictul din Ucraina. Legat de războiul din Ucraina, cea mai mare temere se referă la creşterea preţurilor şi a costului vieţii.

Mai mult de jumătate dintre români se informează despre război de la televizor, iar unu din cinci români declară că nu urmăreşte evenimentele din Ucrainaa, arată rezultatele sondajului INSCOP, potrivit news.ro.

Rusia reprezintă un pericol pentru România

Întrebaţi ce ţară cred că reprezintă un pericol pentru România, 56.4% menţionează Rusia, 8.6% Ungaria, 8,2% SUA, 6,6% China, 4% Ucraina, 0,9% Germania. 15,3% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

Citește și
Parada1DecembrieTricolor
Din ce în ce mai mândri că suntem români. 95% declară că sunt mândri de asta, în creștere de la 83% acum 10 ani - Sondaj
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

21,9% cred că Rusia reprezintă un pericol pentru România în foarte mare măsură, 34,9% în mare măsură, 21.4% în mică măsură, 18% în foarte mică măsură / deloc. Ponderea non-răspunsurilor este de 3.9%.

25,7% dintre respondenţi cred că România ar trebui să iasă din Uniunea Europeană, în timp ce 70,3% se opun unei astfel de idei. 4% dintre cei chestionaţi nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

Procentul anti-NATO

18,9% dintre respondenţi cred că România ar trebui să iasă din NATO, în timp ce 77,3% împărtăşesc părerea contrarie. 3,8% nu ştiu sau nu răspund.

57,1% dintre români au o părere bună despre faptul că NATO şi SUA trimit mai multe trupe în România, deoarece ne apără de Rusia. 35,5% au o părere proastă, deoarece trimiterea de trupe NATO şi SUA în România va supăra Rusia. 7,4% nu ştiu sau nu răspund.

Unul din doi români și-ar apăra țara. Asta ar trebui să le dea de gândit politicienilor

În ciuda valului masiv de dezinformare, românii nu cred că ieşirea din NATO sau UE este o opţiune, ceea ce reprezintă un element cu adevărat pozitiv. Se observă însă o diminuare a culpabilizării Rusiei în cea ce priveşte declanşarea războiului din Ucraina, indicator ce coboară sub 50% şi un echilibru între cei care cred că Ucraina, respectiv Rusia, vor câştiga războiul, atitudine determinată de percepţia că ofensiva Ucrainei din acest an nu şi-a atins obiectivele. Trebuie remarcat, ca aspect negativ, faptul că 35,5% dintre cei chestionaţi consideră că trimiterea de mai multe trupe ale NATO şi SUA în Români ar supăra Rusia, un procent important, în timp ce 57,1% au o părere bună despre acest fapt, cam tot atâţia cât privesc Rusia drept o ameninţare la adresa României (56,4%). Merită de remarcat şi faptul că doar 1 din 2 români şi-ar apăra ţara în cazul unui conflict, societatea fiind astfel împărţită clar asupra acestui subiect. Toate aceste răspunsuri ar trebui să dea de gândit responsabililor politici şi militari. Avem nevoie de campanii de informare care să explice românilor de ce sunt necesare trupe NATO în România, ce obligaţii avem în cadrul NATO şi de ce este în interesul României să susţină Ucraina, pentru că alternativa de a-i avea vecini pe ruşi, în cazul înfrângerii Ucrainei, este perspectiva cea mai sumbră pentru interesele de securitate ale României”, a declarat George Scutaru, director general New Strategy Center.

Națiunile vinovate pentru ultimele războaie

Întrebaţi cine cred că este principalul vinovat de declanşarea conflictului din Gaza, 35,7% dintre respondenţi indică Hamas, 9,6% – SUA, 9% – Israel, 7,1% – ţările arabe, 6,6% – Rusia, iar 4,2% – Iran. 25.7% nu ştiu, iar 2,1% nu răspund la această întrebare.

49.8% dintre români cred că Rusia este principalul vinovat de declanşarea războiului din Ucraina. 14,6% menţionează SUA, 8,8% Ucraina, 4,6% NATO, iar 2,9% UE. Nu ştiu sau nu răspund la această întrebare 19,4% dintre cei chestionaţi.

34,5% dintre respondenţi sunt de părere că Ucraina va câştiga războiul, în timp ce 32,6% cred că Rusia va fi învingătoare, iar 32,9% nu ştiu sau nu răspund.

Soluţii pentru încheierea războiului din Ucraina

64,7% dintre participanţii la sondaj sunt de acord cu afirmaţia ”pentru a se opri războiul, Rusia ar trebui să se retragă şi să returneze Ucrainei teritoriile ocupate”, în timp ce 24,5% sunt de părere că ”pentru a se opri războiul, Ucraina ar trebui să facă anumite concesii Rusiei”. 10,1% din totalul eşantionului nu pot aprecia sau nu ştiu, iar 0,7% nu răspund.

Temeri cu privire la războiul din Ucraina

Rugaţi să indice care este cea mai mare temere privind războiul din Ucraina, 41,6% dintre respondenţi menţionează creşterea preţurilor şi a costului vieţii, 23,9% atacarea de către Rusia a unor ţări membre NATO. 19,5% declară că nu au nicio temere, iar 12,1% sunt îngrijoraţi de creşterea numărului de refugiaţi. 3% nu ştiu sau nu răspund.

Surse de informaţii cu privire la războiul din Ucraina

53,3% dintre români se informează despre războiul din Ucraina de la televizor. 16,5% urmăresc informaţii pe această temă de pe reţelele sociale. Spun că nu prea îi interesează subiectul 11,7% dintre cei chestionaţi. 9,9% îşi iau informaţiile din ziare din şi site-uri internaţionale, iar 7,3% din ziare şi site-uri româneşti. Ponderea non-răspunsurilor la această întrebare este 1,3%.

29,8% dintre români consideră că informaţiile care circulă astăzi la noi în ţară despre războiul din Ucraina sunt în general corecte, în timp ce 42,1% sunt de părere contrarie. 20,8% declară că nu urmăresc evenimentele din Ucraina. 7,3% nu ştiu sau răspund la această întrebare.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda New Strategy Center în perioada 6-14 noiembrie 2023. Au fost realizate interviuri prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95%, la un grad de încredere de 95%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
INSCOP: PSD, pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare. Luptă dură între PNL și AUR. Surpriza Șoșoacă
INSCOP: PSD, pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare. Luptă dură între PNL și AUR. Surpriza Șoșoacă

PSD, PNL și AUR se află în topul preferințelor românilor pentru alegerile parlamentare din 2024, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP pentru News.ro.

Din ce în ce mai mândri că suntem români. 95% declară că sunt mândri de asta, în creștere de la 83% acum 10 ani - Sondaj
Din ce în ce mai mândri că suntem români. 95% declară că sunt mândri de asta, în creștere de la 83% acum 10 ani - Sondaj

Ponderea celor care se declară mândri că sunt români a crescut cu 12% în ultimii 10 ani, iar a celor care arborează tricolorul de Ziua Naţională, cu 23%.

Mediul toxic de la birou îi fac pe salariați să schimbe companiile. Numeroși români vor un job nou în 2024
Mediul toxic de la birou îi fac pe salariați să schimbe companiile. Numeroși români vor un job nou în 2024

2023 a fost un an dificil pentru mulți dintre angajații români. Greu, plin de provocări și incertitudini, așa este descris într-un sondaj recent făcut de o platformă care se ocupă de recrutări.

A crescut numărul pasionaților de manele. Muzica pop-dance a scăzut în preferințe
A crescut numărul pasionaților de manele. Muzica pop-dance a scăzut în preferințe

Muzica populară este campioană în preferințele noastre muzicale, arată un sondaj recent. Aproape jumătate dintre cei intervievați spun că ascultă acest gen muzical.

Trump îl devansează pe Biden într-un sondaj ce critică modul în care este gestionat războiul Hamas - Israel
Trump îl devansează pe Biden într-un sondaj ce critică modul în care este gestionat războiul Hamas - Israel

Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, se află la două procente în urma fostului preşedinte republican Donald Trump, într-un sondaj ce relevă o mare nemulţumire în rândul alegătorilor americani faţă de gestionarea războiul între Israel şi Hamas.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.