Un tânăr din Bihor și-a ucis în bătaie amicul. Scandalul a pornit de la o farsă

×
Codul embed a fost copiat

Dosarul unei crimei în care multe aspecte nu au fost încă lămurite se află pe masa poliției din Bihor. Un tânăr și-a snopit în bătaie amicul, deși, inițial, spune că voia să îi facă doar o farsă.

Într-adevăr, toată povestea a pornit de la o glumă proastă pe care tânărul de 23 de ani s-a gândit să i-o facă amicului sau.

Victima, în vârstă de 29 de ani, a stat toată seara la cârciuma din sat iar târziu, s-a dus spre casa prietenului său. Agresorul urma să mimeze un scandal, şi să dea impresia că vrea să îl bată. Aici, firul poveștii se rupe.

Nu se ştie exact ce s-a petrecut în respectiva locuință. Se pare că victima ar fi reacţionat şi ar fi urmat o bătaie în toată regula. Potrivit anchetatorilor, agresorul şi-a lovit de mai multe ori prietenul, cu pumnii şi cu un obiect dur, până l-a ucis.

Acum este arestat pentru 30 de zile sub acuzația de omor.

Citește și
cross ziare
Un nou simptom al infectiei cu noul coronavirus, descoperit de cercetatori. Cum il recunosti si cat de periculos este
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Comisia Europeană semnează cu compania Moderna al 6-lea contract pentru vaccinul anti Covid
Comisia Europeană semnează cu compania Moderna al 6-lea contract pentru vaccinul anti Covid

Comisia Europeană va semna miercuri un acord cu compania farmaceutică americană Moderna pentru o cantitate de până la 160 de milioane de doze din vaccinul candidat care a fost dezvoltat de aceasta.

Un nou simptom al infectiei cu noul coronavirus, descoperit de cercetatori. Cum il recunosti si cat de periculos este
Un nou simptom al infectiei cu noul coronavirus, descoperit de cercetatori. Cum il recunosti si cat de periculos este

Un nou simptom al infectiei cu noul coronavirus, descoperit de cercetatori. Cum il recunosti si cat de periculos este

Focare de coronavirus la Spitalul Județean de Urgență din Galați. Zeci de cadre medicale, infectate
Focare de coronavirus la Spitalul Județean de Urgență din Galați. Zeci de cadre medicale, infectate

Trei secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Andrei" din Galaţi se închid pentru dezinfecţie terminală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.