Un elev din Satu Mare, presat și amenințat să vândă droguri. Cum l-a ajutat un dascăl să scape de teroare

×
Codul embed a fost copiat

Un profesor de la un liceu din Satu Mare a scos la iveală modul în care un elev era constant presat și amenințat pentru a vinde droguri.

Procurorii DIICOT au intrat pe fir, iar individul bănuit că ar fi traficant de substanțe interzise a fost prins în flagrant.

De luni bune, adolescentul, elev la un liceu din Satu Mare trăia în teroare, acesta fiind amenințat cu bătaia și șantajat cel care îl obliga să distribuie droguri printre alți tineri.

Mai mult, individul îl amenința că îi datorează și 1500 de lei dintr-o vânzare anterioară.

Un profesor consilier a observat comportamentul neobișnuit al adolescentului, mereu speriat.

Citește și
captura heroina portul constanta
Captură de peste 180 de kg de heroină, în Portul Constanța. Cine conduce gruparea mafiotă și cum au fost prinși
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Flagrant pus la cale de oamenii legii

Astfel a decis să îi anunțe pe cei de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.

Oamenii legii care au organizat un flagrant individului și a fost prins chiar în momentul în care primea 1.500 de lei de la elev.

Asupra lui s-au mai găsit o cantitate mare de droguri, 2 mii de lei și un cântar electronic de mare precizie cu urme de substanță albă cristalină.

Individul prins în flagrant a fost arestat pentru 30 de zile fiind cercetat pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată și șantaj.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Judecătoarea acuzată că le furniza informații suspecților a fost arestată preventiv. Ar fi avut o relație cu un traficant
Judecătoarea acuzată că le furniza informații suspecților a fost arestată preventiv. Ar fi avut o relație cu un traficant

Judecătoarea de la Tribunalul Suceava, acuzată că le dezvăluia traficanților de droguri din oraș informații despre anchetele DIICOT, a fost arestată preventiv joi seară, pentru 30 de zile.

Captură de peste 180 de kg de heroină, în Portul Constanța. Cine conduce gruparea mafiotă și cum au fost prinși
Captură de peste 180 de kg de heroină, în Portul Constanța. Cine conduce gruparea mafiotă și cum au fost prinși

Un periculos traficant de origine turcă a fost prins după luni de filaj și o captură de peste 180 de kilograme de heroină a fost făcută în Portul Constanța.

 

Ce au descoperit polițiștii din Liban în spatele unor cuști, într-o dubă care venea din Siria. Șoferul a fost reținut
Ce au descoperit polițiștii din Liban în spatele unor cuști, într-o dubă care venea din Siria. Șoferul a fost reținut

Doi pui de leu au fost salvați de poliția din Liban, după ce au fost introduși ilegal în țară, din Siria, de către un traficant de animale.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.