Un BMW s-a făcut praf după ce a lovit cinci maşini parcate, în Hunedoara. Doi bărbaţi au fost răniţi | FOTO

accident
News.ro

Doi bărbaţi au fost răniţi, vineri după-amiază, după ce BMW-ul în care se aflau a lovit cinci autoturisme parcate, pe DN 66, la ieşirea din Petroşani spre Deva. Victimele au fost descarcerate.

„Pompierii Detaşamentului Petroşani au intervenit, în această după-amiază, pentru salvarea a două persoane aflate într-un autoturism implicat într-un accident rutier, pe DN 66, la ieşirea din Petroşani spre Deva. Autoturismul în care se aflau doi bărbaţi, conducătorul auto şi un pasager, a lovit alte 5 autovehicule aflate parcate în afara părţii carosabile”, a transmis, vineri, IPJ Hunedoara, scrie News.ro.

Sursa citată a precizat că, sosiţi la faţa locului, pompierii au extras şoferul care a fost transportat la U.P.U. Petroşani de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, iar misiunea salvatorilor a continuat cu operaţiunea de descarcerare a celei de-a doua persoane, aflată în interiorul autoturismului.

„După finalizarea intervenţiei salvatorilor, bărbatul aflat pe locul din dreapta al autoturismului a fost transportat la spital, cu o ambulanţă SMURD”, a mai transmis sursa citată.

Echipajul format din 11 pompieri a intervenit cu o autospecială de stingere şi descarcerare şi cu două ambulanţe SMURD.

Citește și
Pedeapsă record pentru bărbatul care a ucis o familie întreagă de cetățeni spanioli. A adormit la volan și i-a lovit frontal
Pedeapsă record pentru românul care a ucis o familie întreagă de cetățeni spanioli. A adormit la volan și i-a lovit frontal
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avocatul mamei lui Vlad Pascu: Mai au un copil minor care a rămas singur acasă. E o situaţie dramatică pentru toată familia
Avocatul mamei lui Vlad Pascu: Mai au un copil minor care a rămas singur acasă. E o situaţie dramatică pentru toată familia

Apărătorul Mirunei Pascu, mama lui Vlad Pascu, autorul tragicului accident de la 2 Mai, a declarat vineri că femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Pedeapsă record pentru românul care a ucis o familie întreagă de cetățeni spanioli. A adormit la volan și i-a lovit frontal
Pedeapsă record pentru românul care a ucis o familie întreagă de cetățeni spanioli. A adormit la volan și i-a lovit frontal

Un bărbat de 63 de ani din Gorj a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce, în decembrie anul trecut, a provocat un accident rutier în județul Sibiu, în care au murit patru oameni, toți cetățeni spanioli.

Un șofer de 41 de ani a murit după ce a intrat cu mașina sub un camion. Momentul impactului violent a fost filmat
Un șofer de 41 de ani a murit după ce a intrat cu mașina sub un camion. Momentul impactului violent a fost filmat

Accident îngrozitor în judeţul Iaşi. Un șofer de 41 de ani a murit după ce a intrat cu atutoturismul sub roţile unui camion care venea din sensul opus.

A început ”Operațiunea Hidra” împotriva traficanților de droguri. Mama lui Vlad Pascu, șoferul drogat, a fost reținută
A început ”Operațiunea Hidra” împotriva traficanților de droguri. Mama lui Vlad Pascu, șoferul drogat, a fost reținută

O amplă operațiune, numită "Hidra", care vizează traficanți și consumatori de droguri a fost declanșată joi dimineață. Vizat este și Vlad Pascu, tânărul care a provocat luna trecută teribilul accident din stațiunea 2 Mai.

Ce riscă mama lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai. Și tatăl lui a fost prezent la audieri
Ce riscă mama lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai. Și tatăl lui a fost prezent la audieri

O amplă operațiune, numită „Hidra”, care vizează traficanți și consumatori de droguri, a fost declanșată, joi dimineață. Printre clienții grupării s-ar număra și Vlad Pascu, tânărul care a provocat, luna trecută, teribilul accident din stațiunea 2 Mai.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.