Un bărbat din Vaslui și-a atacat două vecine cu cuțitul. Fiul uneia dintre victime are o relație cu mama lui

×
Codul embed a fost copiat

Polițiștii din Vaslui sunt în alertă. Caută un individ care, vineri noaptea, s-a năpustit cu un cuțit asupra a două vecine. Ar fi vrut astfel să se răzbune pe fiul uneia dintre victime care are o relație cu mama lui.  

Atenție, urmează imagini și detalii cu impact emoțional.

Cele două victime, o femeie de 72 de ani și fiica sa de 39, se pregăteau de culcare când agresorul a dat buzna în casă. S-a năpustit asupra celei în vârstă și a rănit-o apoi și pe fata care a sărit să o apere.

Victimă: "Deodată a intrat un băiat blond cu geacă neagră cu un cuțit mare așa, prima dată s-a dus la mama. Eu m-am aplecat să o apăr pe ea și l-am agățat cu mâinile, să țin de cuțit, e vecin de la noi. Cu fratele meu a avut problemă, trăia cu mama lui".

Dr. Carmena Piseru, UPU Vaslui: ”Pacienta de 72 de ani putea să decedeze, iar fiica putea să rămână fără degetele de la ambele mâini, au avut noroc".

Citește și
Atac Dublin
Atac cu cuțitul în Dublin. Cine sunt persoanele care l-au capturat pe agresorul care a înjunghiat cinci oameni
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

”Era foarte agresiv. A mai avut probleme”

Ruda victimelor: "A sărit gardul. Pe aici pe undeva sunt urme, pe lângă casă, era foarte agresiv. A mai avut probleme".

Agresorul a fugit imediat după atac. Polițiștii nu l-au găsit în sat și nici în pădurea de lângă. Potrivit familiei, este furios pentru că mama sa are doi copii cu un alt bărbat. Și acesta din urmă este în arest din luna august.

Emanuela Lepădatu, mama fugarului: Eu cu mama lui vorbesc, dar cu el, nu.
Reporter: Îl ura fiul dvs?
Emanuela Lepădatu: Da, el da. Bineînțeles! A spus că dacă scapă de acolo... nu știu, nu știu nimic de băiat de două zile".

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu, loviri și alte violențe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd a fost înjunghiat în închisoare
Poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd a fost înjunghiat în închisoare

Poliţistul american Derek Chauvin, condamnat pentru uciderea afro-americanului George Floyd, al cărui deces provocase o mişcare amplă antirasistă în SUA, a fost rănit prin înjunghiere de un alt deţinut într-o închisoare federală din Arizona.

Atac cu cuțitul în Dublin. Cine sunt persoanele care l-au capturat pe agresorul care a înjunghiat cinci oameni
Atac cu cuțitul în Dublin. Cine sunt persoanele care l-au capturat pe agresorul care a înjunghiat cinci oameni

Dublinul a salutat vineri persoanele care l-au capturat pe autorul unui atac cu cuţitul în apropierea unei şcoli din capitala irlandeză. Printre acestea se numără un curier brazilian şi un liceean francez, relatează France Presse.

Un băiat de 5 ani și-a înjunghiat mortal fratele geamăn. Cei doi copii se luptau în joacă
Un băiat de 5 ani și-a înjunghiat mortal fratele geamăn. Cei doi copii se luptau în joacă

Un caz cutremurător a avut loc în SUA. Un băiat de 5 ani din California care și-a înjunghiat mortal fratele geamăn săptămâna trecută, nu va fi acuzat de crimă, au anunțat autoritățile, citate de The Guardian.

„Nu poți să zici ceva că îți dă în cap”. De ce și-a înjunghiat tânărul din Craiova fratele mai mare
„Nu poți să zici ceva că îți dă în cap”. De ce și-a înjunghiat tânărul din Craiova fratele mai mare

Un scandal între doi fraţi din Craiova este anchetat acum de poliţie, după ce unul dintre bărbaţi l-a înjunghiat pe celălalt.  

Adolescent de 15 ani, înjunghiat în apropierea școlii. Doi suspecți au fost reținuți, dar nu se știe motivul crimei
Adolescent de 15 ani, înjunghiat în apropierea școlii. Doi suspecți au fost reținuți, dar nu se știe motivul crimei

Un adolescent de 15 ani a fost înjunghiat mortal în apropierea școlii unde învăța. Poliția a reținut doi suspecți, dar motivul crimei rămâne deocamdată necunoscut.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.