Un bărbat din Tulcea a fost arestat preventiv după ce a aruncat cu benzină pe fiul lui și a dat foc. Care e starea victimei

arestat
Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a aruncat cu benzină în holul casei şi pe fiul său şi apoi a dat foc.

Flăcările care l-au cuprins pe băiat au fost stinse de mama sa. Victima a suferit arsuri pe o treime din suprafaţa corpului şi a fost dusă la spital, scrie News.ro.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că un bărbat de 50 de ani din localitatea Frecăţei este cercetat pentru violenţă în familie, în forma tentativei de omor calificat comis prin cruzimi.

Potrivit anchetatorilor, în 30 septembrie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul a aruncat în mod intenţionat cu benzină în interiorul unui corp de clădire, dar şi asupra fiului său, în vârstă de 24 de ani, după care a aprins substanţa inflamabilă, provocându-i acestuia arsuri pe circa 20-30% din suprafaţa corpului.

„Din probele administrate până în acest moment a rezultat faptul că F.I., care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a ameninţat iniţial familia cu auto-incendierea sa. Ulterior, în condiţiile în care avea asupra lui substanţa inflamabilă şi în timp ce îşi ameninţa membrii familiei că le dă foc, a aruncat benzină în holul casei în care aceştia se aflau şi a aprins substanţa inflamabilă. Întrucât benzina a fost aruncată şi în direcţia lui F.V., articolele de îmbrăcăminte ale acestuia au luat foc, flacăra cuprinzându-i zona pieptului, a gâtului şi a braţelor. Intervenţia imediată a mamei lui F.V. a contribuit la stingerea focului care l-a cuprins”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Citește și
razboi
Mesaj RO-Alert în Tulcea și Galați. Locuitorii, avertizați că există posibilitatea „căderii unor obiecte din spațiul aerian”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Acolo a sosit un echipaj de ambulanţă care l-a transportat pe tânăr la spital.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost prezentat apoi Tribunalului Tulcea, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alertă în Tulcea și Galați. Autoritățile caută drone căzute, care ar proveni din luptele din Ucraina
Alertă în Tulcea și Galați. Autoritățile caută drone căzute, care ar proveni din luptele din Ucraina

Un apel la 112 a pus pe jar, vineri-noapte, autoritățile din Galați și Brăila.

Mesaj RO-Alert în Tulcea și Galați. Locuitorii, avertizați că există posibilitatea „căderii unor obiecte din spațiul aerian”
Mesaj RO-Alert în Tulcea și Galați. Locuitorii, avertizați că există posibilitatea „căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Un nou mesaj RO-Alert a fost emis, vineri seară, pentru localităţile din toată zona de nord a judeţului Tulcea şi zona de graniţă a judeţului Galaţi, prin care oamenii sunt avertizaţi că ar putea cădea obiecte din spaţiul aerian.

Statul Major al Apărării, şedinţă cu oficialii din patru județe, după ultimul atac de la granița României. Ce s-a discutat
Statul Major al Apărării, şedinţă cu oficialii din patru județe, după ultimul atac de la granița României. Ce s-a discutat

Statul Major al Apărării a organizat, marţi, o şedinţă cu oficialii din judeţele Brăila, Constanţa, Galaţi şi Tulcea pentru optimizarea coordonării interinstituţionale în contextul situaţiei de la graniţă.

O persoană care se deplasa într-un cărucior special, accidentată mortal de un autoturism în Tulcea
O persoană care se deplasa într-un cărucior special, accidentată mortal de un autoturism în Tulcea

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că o persoană care se deplasa într-un cărucior special, pe DN 22 între localităţile Măcin şi Smârdan, din judeţul Tulcea, a fost accidentată mortal de un autoturism.

O femeie de 32 de ani întinsă pe carosabil a fost spulberată de o mașină care a trecut peste ea, în Tulcea
O femeie de 32 de ani întinsă pe carosabil a fost spulberată de o mașină care a trecut peste ea, în Tulcea

Un accident rutier s-a produs, joi dimineaţă, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, primele date de la faţa locului arătând că un autoturism a trecut peste o femeie în vârstă de 32 de ani, care se afla întinsă pe carosabil.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.