Un bărbat care droga adolescente și se filma cum întreține relații sexuale cu ele a fost arestat preventiv

Droguri

Un bărbat din Bistriţa Năsăud suspectat că timp de un an a avut relaţii sexuale cu două adolescente de 14 şi 15 ani, pe care le droga şi apoi se filma în timp ce avea relaţii intime cu ele a fost arestat preventiv, joi.

El este acuzat de infracţiuni de pornografie infantilă, act sexual cu un minor şi complicitate la infracţiunea de act sexual cu un minor, efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe psihoactive şi complicitate la infracţiunea de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe psihoactive. Alţi doi bărbaţi, arestaţi în dosare vizând alte cauze, sunt cercetaţi alături de suspect pentru acelaşi tip de infracţiuni.

„În fapt, s-a reţinut că, în interval de un an, mai 2021 – mai 2022, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu două persoane vătămate minore, în vârstă de 14 şi respectiv 15 ani precum şi faptul că a realizat şi deţinut înregistrări video în timp ce întreţinea acte sexuale cu acestea. Anterior întreţinerii relaţiilor sexuale, inculpatul le oferea minorelor, pentru consum, substanţe cu efecte psihoactive”, informează DIICOT într-un comunicat dat publicităţii joi, potrivit News.ro.

Miercuri, suspectul fusese reţinut în urma unor descinderi la locuinţa sa, în timpul cărora procurorii au găsit două cântare electronice, înscrisuri care au legătură cu infracţiunile comise, sumele de 17.200 de euro şi 25.850 de lei precum şi mai multe sisteme informatice. Joi, pe numele lui instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

”La data de 24.08.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor şi complicitate la infracţiunea de act sexual cu un minor, efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe psihoactive şi complicitate la infracţiunea de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe psihoactiv”, anunţă DIICOT.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Procurorii DIICOT fac cercetări, în acelaşi dosar, faţă de alţi doi inculpaţi, aflaţi sub măsura arestului preventiv în alte cauze penale ce vizează comiterea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare , trafic de droguri de risc şi de mare risc, deţinere de droguri de risc şi de mare risc, pentru consum propriu, efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, trafic de persoane, şi act sexual cu un minor, respectiv trafic de droguri de mare risc, deţinere de droguri de risc şi de mare risc, pentru consum propriu, efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, trafic de persoane şi conducere fără permis.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”

Şapte persoane au fost arestate preventiv, după ce au fost prinse că vindeau droguri pe o platformă online, pe un grup intitulat „Iarbă dulce", dar şi cultivau canabis în localitatea Pucioasa, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.

 

O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor
O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor

O tânără de 20 de ani a plecat de acasă împreună cu fiica ei de un an și patru luni. Poliția a început căutările.

 

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore
Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, în urma unei șicanări în trafic, după cum spun martorii.

 

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.