Turiștii care au ales să-și petreacă Paștele în stațiunea Băile Felix au fost invitați la o petrecere cu spumă

×
Codul embed a fost copiat

În stațiunea Băile Felix, turiștii au fost invitați la o petrecere cu spumă.

Ziua a fost minunată și în zona Sibiului, așa că cei care au preferat muntele și o aventură prin pădure, au ajuns față în față cu o familie de cerbi. După masa îmbelșugată de Paște, n-a stricat puțină mișcare în apă.

Turist:La Băile Felix merg de șapte ani și îmi place foarte mult, mă distrez.

Turist:Pentru că sunt băi, este o zi caldă, ape calzi (sic!) și tot ce ne place. Vin din Constanța.

Turist: Am fost și de Crăciun, și-acuma-i foarte frumos. Și tratament, și odihnă, și relaxare.

Citește și
sport
Românii care și-au petrecut a doua zi de Paște făcând sport. „Avem nevoie de puțină mișcare, după toată perioada asta”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru amuzamentul turiștilor a fost organizată și o petrecere cu spumă. Hotelurile din stațiune au avut un grad de ocupare de 100%. În Poiana Neamțului, natura a fost atracția principală. Aici oaspeții au fost întâmpinați de o familie de ciute în fruntea cărora stă Vili, cerbul senior.

Turist: Îmi aduce aminte de vremea când mergeam cu părinții la zoo, că nu se putea altfel. Faptul că se pot vedea în natură, e cel mai important lucru.

Turist:E un pic și de suflet și cu emoții, dar plăcută.

La cabane, gazdele și-au așteptat musfirii cu ouă roșii. Pentru o noapte de cazare, cu mic dejun inclus, o să plătiți de la 150 de lei în sus. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
La mare s-au deschis cherhanalele. Un prilej bun pentru turiștii care au ales să petreacă Paștele pe litoral
La mare s-au deschis cherhanalele. Un prilej bun pentru turiștii care au ales să petreacă Paștele pe litoral

La mare s-au deschis cherhanalele, prilej bun pentru turiști să mănânce și altceva, nu doar miel.

Românii care și-au petrecut a doua zi de Paște făcând sport. „Avem nevoie de puțină mișcare, după toată perioada asta”
Românii care și-au petrecut a doua zi de Paște făcând sport. „Avem nevoie de puțină mișcare, după toată perioada asta”

Dacă tot sunt în vacanță copiii, au ieșit la fotbal și basket, iar părinții lor s-au relaxat la o partidă de tenisori de batminton.

Terasele și parcurile s-au umplut de oameni care au ales să petreacă Paștele în oraș
Terasele și parcurile s-au umplut de oameni care au ales să petreacă Paștele în oraș

Cei care au rămas acasă și nu au plecat la rude sau în vacanță au umplut parcurile și terasele din oraș.

În a doua zi de Paște, bucureștenii au ieșit la plimbare în centrele comerciale
În a doua zi de Paște, bucureștenii au ieșit la plimbare în centrele comerciale

Mulți bucureșteni s-au temut că vine ploaia, așa că au ales să se plimbe în centrele comerciale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.