Tudorel Toader a fost internat pentru analize. Reacția fostului ministru

Tudorel Toader
Pro TV

Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției, a anunțat că s-a internat în spital pentru a-și face analizele periodice.

UPDATE: Tudorel Toader a ținut să vină cu o „simplă precizare” după informațiile apărute în presă despre internarea sa. Fostul ministru a scris că s-a internat pentru a-și face analizele medicale periodice.

”Alta simpla precizare !
Cand am fost la spital, timp de o ora si 20 minute, pentru a-mi scoate cele tŕei alunite de pe fata, presa a scris ca m-am internat de urgenta, avand piciorul rupt !
Astazi cand m-am internat petru a- mi face analizele medicale periodice, presa gaseste toate diagnosticele posibile.
Acestia suntem noi !
Aceasta èste presa noastra !”,
a scris Tudorel Toader, pe Facebook.

Toader a făcut simpla precizare după ce presa locală a scris că a suferit un AVC ischemic.
 

Informaţia potrivit căreia rectorul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", Tudorel Toader, a fost internat în spital a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, informează Agerpres.

Citește și
Tudorel Toader
Tudorel Toader susține că nu are nicio legătură cu înființarea Secției Speciale
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

"Atât vă pot spune, că pacientul este internat în spital. Mai multe informaţii nu vă pot furniza. Pacientul şi familia refuză să fie furnizate orice fel de informaţii privind starea lui de sănătate", a declarat, pentru purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr. Florin Grămadă.

De când nu mai e ministru, Toader a fost prezent în spațiul public mai ales prin intermediul postărilor de pe Facebook.

Recent, el a ținut să spună că nu are nicio legătură cu înființarea Secției Speciale. Totodată, Toader a făcut o serie de precizări despre Codurile penale și Legile Justiției.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tudorel Toader face precizări despre modificările la legile justiţiei şi la coduri
Tudorel Toader face precizări despre modificările la legile justiţiei şi la coduri

Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader face, duminică seara, o serie de precizări despre modificările la legile justiţiei şi la coduri. Toader a scris pe Facebook că face „simple precizări”.

Tudorel Toader susține că nu are nicio legătură cu înființarea Secției Speciale
Tudorel Toader susține că nu are nicio legătură cu înființarea Secției Speciale

Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a infirmat, vineri, implicarea sa în emiterea actelor normative din domeniul justiţiei.

Tudorel Toader, despre „greşelile PSD referitoare la Justiţie”. Ce spune despre OUG 13
Tudorel Toader, despre „greşelile PSD referitoare la Justiţie”. Ce spune despre OUG 13

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a vorbit într-o postare pe Facebook despre „greșelile PSD referitoare la Justiție”, precizând că pe primul loc este emiterea OUG 13 din ianuarie 2017, „cu toate consecințele acesteia.”

Toader confirmă declarațiile lui Dăncilă: ”Am refuzat să-mi însuşesc OUG pe amnistie şi graţiere”
Toader confirmă declarațiile lui Dăncilă: ”Am refuzat să-mi însuşesc OUG pe amnistie şi graţiere”

Printr-un mesaj transmis miercuri, la primele ore ale dimineții, fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, confirmă afirmaţiile făcute de Viorica Dăncilă despre o OUG pe amnistie şi graţiere.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.