Tragedie înainte de Crăciun. Casa unei familii din Giurgiu a fost distrusă de un incendiu

pompier
Shutterstock

Casa unei familii din Giurgiu a fost distrusă de un incendiu produs sâmbătă seară din cauza sobei, potrivit Agerpres.  

„Casa unei familii din localitatea Săbăreni a luat foc aseară, cel mai probabil din cauza efectului termic produs de soba amplasată necorespunzător faţa de materiale combustibile. Din fericire, proprietarii au ieşit la timp din casă, însă pagubele au fost însemnate”, a transmis ISU Giurgiu.

Au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 150 metri pătraţi, mobilier, electrocasnice, articole de îmbrăcăminte şi documente personale ale familiei, mai precizează sursa citată. 

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi ai ISU Bucureşti-Ilfov, cu patru autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, o cisternă şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii avertizează că, în sezonul rece, există pericol de incendiu şi din cauza scăpării accidentale a jarului sau a scânteilor din sobă.

Citește și
incendiu suceava
70 de persoane, evacuate dintr-un bloc de locuinţe din Suceava. O garsonieră a luat foc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O navă comercială afiliată Israelului şi aflată în Marea Arabiei a fost lovită de o dronă în largul coastei de vest a Indiei
O navă comercială afiliată Israelului şi aflată în Marea Arabiei a fost lovită de o dronă în largul coastei de vest a Indiei

O navă comercială afiliată Israelului şi aflată în Marea Arabiei a fost lovită de o dronă în largul coastei de vest a Indiei, provocând un incendiu, a anunţat sâmbătă firma britanică de securitate maritimă Ambrey, citată de Reuters.

70 de persoane, evacuate dintr-un bloc de locuinţe din Suceava. O garsonieră a luat foc
70 de persoane, evacuate dintr-un bloc de locuinţe din Suceava. O garsonieră a luat foc

Şaptezeci de persoane şi-au părăsit locuinţele, în noaptea de joi spre vineri, după ce un incendiu a izbucnit într-o garsonieră din municipiul Suceava.

 

 

Două case din Târgu Trotuş, Bacău, mistuite de un incendiu. Proprietar: Am luat copiii și am fugit în pijamale”
Două case din Târgu Trotuş, Bacău, mistuite de un incendiu. Proprietar: Am luat copiii și am fugit în pijamale”

Un incendiu puternic a distrus două case din Târgu Trotuş, județul Bacău. Alarma s-a dat în toiul nopții, când au început să iasă flăcări de sub acoperișul unei anexe.

Incendiu violent în Alba Iulia. Pompierii s-au luptat mai bine de două ore cu flăcările
Incendiu violent în Alba Iulia. Pompierii s-au luptat mai bine de două ore cu flăcările

Un incendiu puternic a mistuit un garaj și mai multe anexe, pe o stradă din Alba Iulia.

Incendiu la o anexă a Şcolii Gimnaziale din Găineşti, Suceava. Intervenţia pompierilor a durat peste trei ore
Incendiu la o anexă a Şcolii Gimnaziale din Găineşti, Suceava. Intervenţia pompierilor a durat peste trei ore

Pompierii din Suceava au intervenit timp de peste trei ore pentru a stinge un incendiu izbucnit la o anexă a Şcolii Gimnaziale din localitatea Găineşti, reuşind să împiedice flăcările să se extindă la clădirea unităţii de învăţământ.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.