Tragedie în Iași. Un vatman în vârstă de 50 de ani a murit în timp ce conducea tramvaiul

×
Codul embed a fost copiat

Un vatman în vârstă de 50 de ani a murit, duminică seara, în timp ce conducea un tramvai care circulă pe ruta 11.

Tragedia a avut loc în apropierea podului Metalurgie, după ce vatmanul a simţit dureri în piept, informează Agerpres.

El a oprit tramvaiul în staţie, după care a leşinat. Călătorii au sunat la serviciul de urgenţă 112 şi au încercat să îi acorde primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale.

În ciuda eforturilor depuse, după aproximativ o oră de la demararea manevrelor de resuscitare, echipa medicală sosită la faţa locului a declarat decesul vatmanului.

"Cu adâncă tristeţe şi compasiune, exprimăm condoleanţe familiei vatmanului Vizitiu Ioan, în urma tragicului eveniment petrecut astăzi în jurul orei 18,00. În timp ce acesta conducea tramvaiul pe traseul 11, i s-a făcut rău şi, din păcate, echipajul de la ambulanţă nu a reuşit să-l resusciteze. Suntem alături de familia şi colegii angajatului nostru şi ne exprimăm solidaritatea în faţa suferinţei dumneavoastră", transmite conducerea Companiei de Transport Public Iaşi.

Citește și
Cel mai modern tramvai din lume, de 2 milioane de euro, a rămas blocat într-o intersecție, în prima sa cursă în Timișoara
Accident între un tramvai şi două maşini, în Timișoara. Vatmanița a uitat să schimbe macazul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tramvaiele care s-au ciocnit în București nu mai pot fi reparate. Cel IMPERIO a costat 2 milioane de euro
Tramvaiele care s-au ciocnit în București nu mai pot fi reparate. Cel IMPERIO a costat 2 milioane de euro

Două tramvaie s-au ciocnit frontal duminică dimineața, la ora 6, într-o intersecție din București, după ce un vatman nu a fost atent la macaz.

Accident între un tramvai şi două maşini, în Timișoara. Vatmanița a uitat să schimbe macazul
Accident între un tramvai şi două maşini, în Timișoara. Vatmanița a uitat să schimbe macazul

Un accident a avut loc, vineri seară, la Timişoara, între un tramvai şi două maşini, după ce o femeie vatman a uitat să schimbe macazul.

 

Imagini incredibile surprinse în Iași. Cum a reușit un vatman să evite în ultimul moment un accident
Imagini incredibile surprinse în Iași. Cum a reușit un vatman să evite în ultimul moment un accident

Incident în trafic la Iași. Un vatman a fost obligat să frâneze brusc, din cauza unui taximetrist grăbit care i-ar fi tăiat fața, într-o intersecție intens circulată.

Două tramvaie s-au ciocnit, în Timișoara. Vina a fost a unuia dintre vatmani
Două tramvaie s-au ciocnit, în Timișoara. Vina a fost a unuia dintre vatmani

Un accident ce putea avea urmări grave a avut lor în Timișoara. Două tramvaie s-au ciocnit după ce un vatman începător a schimbat greșit macazul.

Două mașini avariate în urma unui accident provocat de vatmanul unui tramvai, în Iași
Două mașini avariate în urma unui accident provocat de vatmanul unui tramvai, în Iași

Un vatman din Iaşi ar fi fost provocat un accident rutier pe o stradă din oraș. Potrivit primelor date, ar fi lovit o mașină care voia să vireze la stânga și a proiectat-o într-un alt vehicul care circulă din sens opus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.