„De marți, totul e schimbat pentru județul nostru”. Ce se întâmplă în Gorj după cutremurele puternice

×
Codul embed a fost copiat

Seria cutremurelor din nordul Olteniei pare fără final. Replicile care au urmat celui de marți, cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter, au depășit, în total, 300, iar miercuri noapte i-au trezit din nou pe localnicii din zona epicentrului.

Mișcările s-au resimțit din plin, inclusiv la Târgu Jiu. Acolo autoritățile au decis să demoleze și ultimele coșuri care au mai rămas în picioare pe acoperișul primăriei. În plus, mai multe școli rămân închise și săptămâna viitoare.

Miercuri noapte, aparatele au înregistrat primul seism, la ora 23 și 28 de minute. A avut o magnitudine de 3,9. A fost urmat de încă unul, după doar câteva minute. Apoi la ora 3 și 7 minute pămantul s-a scuturat din nou, puternic. Magnitudine de 4,2. Cel puțin alte zece seisme de intensitate mică au fost înregistrate între aceste mișcări.

Localnică: „L-am simțit, a țăcănit patul și casa. Sperietură mare o avem de când a fost al mare”.

Pentru localnici, nopțile au devenit un coșmar, de teama seismelor.

Citește și
Salvatorii români, primiți cu aplauze și îmbrățișări de comunitatea turcă din România. S-au întors de la intervenții
Salvatorii români, primiți cu aplauze și îmbrățișări de comunitatea turcă din România. S-au întors de la intervenții
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Localnică: „Am încercat să dorm, dar cu frică toată noaptea. Stăm la etajul 3 și se simte. Nu știam ce să fac, am luat copilul în brațe și nu știam ce să fac”.

Cutremurele din ultimele zile au afectat și mai multe școli. Cea din Arcani de pildă, a fost închisă, pentru că pereții au crăpat și par că sunt gata să se prăbușească.

Autoritățile au recomandat celorlalte instituții de învățământ din județ ca săptămâna viitoare elevii să intre în Programul școala altfel, pentru ca eventuale mișcări seismice să nu îi surprindă în clădiri.

Echipe de muncitori, asistate de pompieri militari, au urcat joi dimineață din nou pe acoperișul primăriei Târgu Jiu pentru a demola și ultimele coșuri rămase în picioare. În zonă ar urma să fie schimbate și regulile de construcție.

Cosmin Popescu, președinte Consiliul Județean Gorj: „S-a schimbat totul, de marți totul e schimbat pentru județul nostru și cred că pentru toată regiunea, iar normativele de lucru trebuie obligatoriu modificate”.

Cristina Cilibiu, prefectul județului Gorj: „Am avea nevoie să ne trimită în teritoriu, la Gorj, experți tehnici autorizați de structură și să fie autorizați și pe clădiri monumente istorice”.

Pagubele sunt inventariate în continuare, dar autoritățile locale au descoperit că În Gorj există un singur expert structurist, trecut de 80 de ani, așa că cer sprijin din capitală.

Între timp, în zona epicentrului au fost instalate noi stații de monitorizare a mișcările tectonice de aici.

Eduard Năstase, reprezentant INFP: „Cele instalate ieri transmit date către Institutul Național de Fizică a Pământului, azi vor transmite în timp real și cele pe care reușim să le montăm”.

Seismologii spun însă că mișcările tectonice nu s-au încheiat.

Mircea Radulian, director științific: „V-am spus că ele vor continua, trebuie să înțelegem că scade continuu, pot să fie și mai mari, dar ușor-ușor se va stinge”.

Specialiștii analizează întreaga regiune din punctul de vedere al mișcărilor tectonice, în încercarea de a înțelege ce se întâmplă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat a fost arestat după ce a încercat să fure un bebeluș dintr-un spital. A profitat de haosul creat de cutremure
Un bărbat a fost arestat după ce a încercat să fure un bebeluș dintr-un spital. A profitat de haosul creat de cutremure

Un bărbat a fost arestat în provincia Hatay, din sudul Turciei, în timp ce încerca să fure un bebeluş dintr-un spital, profitând de haosul creat de violentul cutremur care a devastat sudul ţării, a relatat joi presa turcă.

Salvatorii români, primiți cu aplauze și îmbrățișări de comunitatea turcă din România. S-au întors de la intervenții
Salvatorii români, primiți cu aplauze și îmbrățișări de comunitatea turcă din România. S-au întors de la intervenții

După zece zile de eforturi pentru salvarea celor prinși sub tone de moloz, în Turcia devastată de cutremur, primii salvatori români au revenit în țară.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.