Șeful ANAF, Lucian Heiuș: veniturile au fost supraestimate și de aceea nu a fost atinsă ținta de colectare

lucian heius
Agerpres

Impozitele estimate au fost mai mult decât a putut ANAF să colecteze, crede directorul instituției, Lucian Heiuș. Statul a supraestimat veniturile din taxe, a explicat el, în condițiile în care finanțiștii au anunțat de la început că ținta nu poate fi atinsă.

Ca preşedinte ANAF pot să discut doar pe partea de venituri. La partea de cheltuieli nu am acces, să văd cum a fost construită, unde se regăsesc, putem să avem surprize cu alte cheltuieli care poate nu au fost prognozate şi au apărut între timp. Politica bugetară este fluentă şi apar perturbaţii într-un timp foarte scurt. E clar că pe partea de venituri, veniturile au fost supraestimate, lucru pe care l-a spus Consiliul Fiscal anul trecut în decembrie. Există raportul lor, noi am spus că nu se poate atinge oricâte eforturi am face, pentru că colectarea depinde de 3 factori clari, de puterea economiei unei ţări la un moment dat, de nivelul de impozitare şi de capacitatea administrativă. Puterea economiei României este cea care este, sistemul de impozitare este cel care este, adaptat perioadei prin care trece România astăzi, iar capacitatea noastră administrativă este cumva limitată şi de instrumentele pe care eu le am astăzi la ANAF. Coordonez de un an de zile Agenţia şi lucrăm cu sisteme de gestionare a creanţelor fiscale la persoane juridice pe care le-am implementat în 2005. Eram director la Hunedoara, la Finanţe şi atunci s-a implementat acest sistem şi de atunci funcţionează până astăzi”, a declarat joi seară, Lucian Heiuş, la Digi24, potrivit news.ro.

Întrebat dacă este de acord cu impozitarea progresivă, Heiuş a explicat cum ar putea să funcţioneze aceasta.

Dacă e să discutăm teoretic, impozitarea progresivă poate să funcţioneze într-un stat care are o clasă de mijloc foarte bine stabilizată şi cum e România trebuie să avem cel puţin un milion de oameni pe care să îi încadrăm în clasa de mijloc, să ai o economie care este pe un trend ascendent ca atunci când mergi pe o impozitare progresivă care înseamnă că pentru cei care obţin venituri peste o anumită rentă să îi impozitezi în plus, acei oameni să nu aibă de suferit, să nu fie afectaţi şi viaţa lor să continue într-un ritm aproape normal”, a precizat Lucian Heiuş.

Preşedintele ANAF a adăugat că România, persoanele fizice și firmele, nu sunt pregătiți pentru impozitarea progresivă.

Citește și
lucian heius
Campanie ANAF pentru plata cu cardul: ”Reduce evaziunea”. Heiuș spune că teoriile conspirației sunt ”o prostie incredibilă”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Eu cred că astăzi România nu este pregătită pentru impozitarea progresivă, nu din punct de vedere tehnic, al Agenţiei, pentru că dacă se dă o lege, Agenţia va face cumva şi o va aplica. Până în 2005 am avut impozitare progresivă, atunci s-a introdus cota unică şi am funcţionat, s-au găsit soluţii. Problema este, contribuabilii români, cetăţenii României sunt pregătiţi să treacă la o impozitare progresivă? Firmele din România mai trebuie lăsate încă 5 ani, 10 ani pe o impozitare unică ca să poată să acumuleze capital, să se dezvolte sau e momentul să trecem la o impozitare mai mare pentru ele. Eu cred că mai devreme de 2026-2027 nu putem să avem o discuţie serioasă şi o aplicare efectivă a unui asemenea impozit. Aceasta este o decizie ăe care o va lua Parlamentul, iar noi ca specialişti putem să le spunem şi să le arătăm nişte date. Decizia va fi politică, aşa cum este normal”, a subliniat Lucian Heiuş.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Programul „Casa Verde”, gata de start. În acest an, bugetul este de două miliarde de euro. Cum se obțin documentele necesare
Programul „Casa Verde”, gata de start. În acest an, bugetul este de două miliarde de euro. Cum se obțin documentele necesare

Programul „Casa Verde” începe peste două zile, iar cei interesați se grăbesc să obțină documentele necesare. Zeci de mii de oameni ar putea ajunge la ghișeele ANAF să își ridice actele, deși acestea pot fi eliberate online.

Campanie ANAF pentru plata cu cardul: ”Reduce evaziunea”. Heiuș spune că teoriile conspirației sunt ”o prostie incredibilă”
Campanie ANAF pentru plata cu cardul: ”Reduce evaziunea”. Heiuș spune că teoriile conspirației sunt ”o prostie incredibilă”

Campania ”Acceptă plata cu cardul” a fost lansată marţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO), în cadrul unei conferinţe de presă.

 

ANAF va cere băncilor să-i comunice zilnic ce bani au în cont cei cu popriri
ANAF va cere băncilor să-i comunice zilnic ce bani au în cont cei cu popriri

ANAF vrea să oblige băncile să-i transmită zilnic sumele existente în conturile bancare ale celor cu propriri și care pot fi plătite în procedurile de executare silită.

ANAF a vândut un apartament care aparţinea lui Ioan Becali pentru 1,8 milioane lei
ANAF a vândut un apartament care aparţinea lui Ioan Becali pentru 1,8 milioane lei

Apartamentul lui Ioan Becali de pe Calea Florească a fost vândut de ANAF pentru suma de 1,8 milioane de lei, dublu față de cea la care a fost evaluat. Vânzarea are legătură cu recuperarea prejudiciului din „Dosarul Transferurilor”.

Surse: Coaliția a decis reducerea cheltuielilor bugetare cu 20 de miliarde de lei, pentru că ANAF a colectat mai puțin
Surse: Coaliția a decis reducerea cheltuielilor bugetare cu 20 de miliarde de lei, pentru că ANAF a colectat mai puțin

Surse politice au precizat pentru Știrile Pro TV că liderii coaliției PSD-PNL-UDMR au decis marți, în ședința de la Palatul Victoria, să reducă din cheltuielile bugetare cu 20 de miliarde de lei. Motivul: ANAF nu a reușit să colecteze suficient la buget.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.