Scandal pe litoral, după ce salvamarii au arborat steagul roșu. A intervenit poliția. Valurile ajung la doi metri

×
Codul embed a fost copiat

Vântul suflă cu putere pe litoral și valurile foarte mari, în special în sudul litoralului, au obligat salvamarii să arboreze steagul roșu, semn că scăldatul este interzis.

 

Un turist a făcut scandal pe litoral

Chiar și așa, turiștii nu au respectat avertismentele salvatorilor care au fost nevoiți să cheme în sprijinul lor echipajele de poliție.

Salvamarii au înroșit fluierele toată ziua. Degeaba i-au atenționat și i-au chemat la mal pe turiști. Oamenii nu i-au băgat în seamă pe salvatori, ba chiar îi salutau cu zâmbetul pe buze din valurile mari.

La un moment dat, un turist a refuzat să iasă din apă, a trecut de geamandură și le-a adresat înjurii salvamarilor, așa că aceștia au chemat poliția.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Gelu Vătămănescu, șeful salvamarilor din Eforie:Un turist recalcitrant, a înjurat salvamarul, a aruncat cu apă în el, își bătea joc de el pur și simplu, până a venit poliția a reușit să fugă de pe plajă și nu l-au mai găsit. Oamenii, unii înțeleg, unii nu înțeleg, cei care nu înțeleg sar la scandal, învocă fel și fel de lucruri că au venit de la 800 de km”.

Claudiu Popescu, salvamar: Vreo 40 de minute, a fost destul de insistentă treaba asta, am avut și o conversație de la salvamar la turist, a degenerat un pic. Am lăsat treaba să fie preluată de colegii de la poliția locală”.

Marea a fost agitată joi, dar în ciuda valurilor înalte și a curenților puternici, turiștii s-au scăldat cât a fost ziua de lungă.

Turist:Caldă, dar periculoasă. Mari, mai vrem să venim și la anul”.

Turist:Sunt frumoase, când sunt valuri, e frumoasă marea când sunt valuri, dar e și periculoasă”.

La Eforie Nord, unui bărbat i s-a făcut rău pe plajă. A intervenit de urgență un utilaj special cu șenile, iar medicii i-au acordat primul ajutor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce trebuie să faci atunci când riști să te îneci. Sfaturi utile de la salvamari
Ce trebuie să faci atunci când riști să te îneci. Sfaturi utile de la salvamari

Tragediile se țin lanț pe litoralul românesc. Ultima victimă este un turist de 25 de ani care își ceruse de curând iubita în căsătorie.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.