Care sunt noile sancțiuni introduse de Guvern în Codul Rutier. Sunt vizați și bicicliștii

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a stabilit, luni, noi sancțiuni mult mai aspre, pentru șoferii care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc mașina.

Nu numai că amenzile se vor dubla, dar regula se aplică și bicicliștilor, tractoriștilor sau celor care merg pe drumuri forestiere.

Actul normativ dezbătut, luni, la Guvern prevede amenzi nu numai pentru vorbitul la telefon în timpul şofatului sau tastarea de mesaje, lucruri pe care mulţi îl fac în mod frecvent, ignorând pericolul.

Atenţie: amenzi usturătoare vor primi şi şoferii văzuţi doar cu telefonul în mână, chiar dacă nu vorbesc. Guvernanţii vor să schimbe legea pentru că amenda actuală, care este între 290 şi 435 de lei, nu îi mai sperie pe şoferi.

Mădălin Epure, purtător de cuvânt IPJ Argeş: Nerespectarea interdicţiei de a folosi telefonul mobil în timpul şofatului este sancţionata în prezent cu 2-3 puncte amendă.

Citește și
alunecare de teren
Cinci judete din tara sunt sub COD PORTOCALIU de furtuni. Traficul rutier pe drumul national 1 A, reluat dupa patru ore. FOTO
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Reporter: Spuneţi-ne dacă în prezent puteţi amenda şi pe cineva care face un live pe facebook.

Mădălin Epure: Acest lucru nu este prevăzut în mod expres în codul rutier.

Şoferii nu au voie să ţină în mână, în timpul condusului, niciun "dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video", spune textul actului normativ care urmează să intre în vigoare. Noua sancţiune va fi între 6 şi 8 puncte de amendă, adică între 870 şi 1160 de lei.

Reporter: Aţi mers vreodată la volan cu telefonul la ureche?

Şofer: NU!

Reporter: Niciodată?

Şofer: Nu, nu.

Reporter: Aţi auzit cât se fac amenzile pentru asta?

Şofer: Nu.

Reporter: 1160 de lei.

Şofer: Să plătească care merge cu telefonul la ureche.

Şofer: Poate uneori, pentru că sunt livrator, şi trebuie să sun clientul. Bine, de obicei parchez şi sun. Într-un fel e drastic, dar într-un fel e bine, pentru că sunt mulţi care se uită foarte mult în telefon şi nu se uită la drum.

Şofer: Ştiţi cum e: hoţul neprins este negustor curat.

Reporter: O să mai vorbiţi la telefon?

Şofer: Niciodată! Vă daţi seama ... o să ne cumpărăm dispozitiv din ăla cu hands free şi sper că toţi românii din România să facă gestul ăsta pentru că ne punem viaţa în pericol şi a noastră şi a celor din jur.

Proiectul de act normativ prevede şi o pedeapsă mai aspră pentru cei care în timp ce vorbesc la telefon, încalca şi alte reguli de circulaţie: vor rămâne pietoni timp de 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident cu 11 răniți în Mehedinți, după ce un microbuz a derapat într-o curbă
Accident cu 11 răniți în Mehedinți, după ce un microbuz a derapat într-o curbă

A fost cod roşu marți dimineaţă în judeţul Mehedinţi, în urma unui accident rutier cu 11 răniţi. Un microbuz în care se aflau 16 persoane a derapat într-o curbă şi s-a izbit de un parapet de protecţie.

Cinci judete din tara sunt sub COD PORTOCALIU de furtuni. Traficul rutier pe drumul national 1 A, reluat dupa patru ore. FOTO
Cinci judete din tara sunt sub COD PORTOCALIU de furtuni. Traficul rutier pe drumul national 1 A, reluat dupa patru ore. FOTO

Judetele Prahova, Buzau, Tulcea si Constanta sunt, duminica, sub avertizare cod galben de inundatii locale, viituri si scurgeri de pe versanti, in timp ce judetele Arad, Caras-Severin, Neamt, Suceava si Harghita sunt sub cod portocaliu de furtuni.

Amenzi mai mari si noi reguli legate de centura. Ce schimbari aduce pentru soferi noul Cod Rutier, intrat sambata in vigoare
Amenzi mai mari si noi reguli legate de centura. Ce schimbari aduce pentru soferi noul Cod Rutier, intrat sambata in vigoare

In ultima vreme au inceput sa circule diverse informatii contradictorii despre noi prevederi in Codul Rutier, care ar creste amenzile si de 10 ori. Ce s-a schimbat, de fapt, in legislatia privind circulatia pe drumurile publice?

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.