Regele Carol al II-lea, reînhumat în noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai controversat Rege al României, Carol al II-lea, a fost reînhumat pentru a treia oară sâmbătă, la Curtea de Argeş.

Rămăşiţele au fost scoase din capela de lângă biserica unde fuseseră depuse în 2003 şi mutate în necropola regală, lângă mormântul Regelui Mihai şi al Reginei Ana.

Fără să ofere o explicaţie, la ceremonie nu a participat chiar nepoata Regelui Carol al II-lea, custodele coroanei, Margareta. Cu ani în urmă nici Regele Mihai nu a fost la înmormântarea tatălui său, în Portugalia.

Primul rege născut în România, Carol al II-lea, a fost dus sâmbătă în Necropola Regală de la Curtea de Argeş, iar din partea Casei Regale au participat Principesele Maria şi Sofia, dar nu şi Custodele Coroanei, Margareta.

Arhiepiscop Calinic al ArgeșuluI: "Este un moment de recuperare istorică şi de integrare în tradiţia monarhică românească".

Citește și
Regele Carol al II-lea şi Voievodul Mihai în trăsură
Osemintele Regelui Carol al II-lea, aşezate în noua Necropolă Regală de la Curtea de Argeş
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Carol al II-lea a fost adus din Portugalia în România în 2003 şi a fost înmormântat iniţial lângă biserica din Curtea de Argeş, într-o capelă. Cea de-a doua soţie, controversata Elena Lupescu, repatriată tot atunci, este înmormântată într-o altă zonă, la marginea Curţii.

Nepotul regelui Mihai, Nicolae, a fost prezent la ceremoniile de sâmbătă, dar a păstrat discreţia.

Carol al II-lea a avut un destin cu suişuri şi coborâşuri: a părăsit ţara şi tronul de două ori, a impus dictatura regală, este considerat de opinia publică responsabil de cedarea fără luptă a Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena.

A plecat cu Elena Lupescu, lăsându-şi fiul, pe Regele Mihai, să conducă, într-un moment de cumpănă al României.

A locuit o vreme în Mexic şi Brazilia, apoi s-a stabilit în Portugalia, unde a şi murit de cancer în 1949. Atunci, Regele Mihai, aflat în exil, a refuzat să participe la funeralii.

De altfel, relaţiile cu tatăl său au fost extrem de reci. Ca într-un tragic joc al sorţii, dorinţa rostită explicit de Regele Mihai de a-şi dormi somnul de veci lângă mama sa, Regina Elena, rămâne neîmplinită. Mormântul suveranei atât de iubite de români în perioada interbelică este acum aproape uitat, în cimitirul din Lausanne, Elveţia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rămăşiţele regelui Carol al-II-lea au fost înhumate sâmbătă la Curtea de Argeş
Rămăşiţele regelui Carol al-II-lea au fost înhumate sâmbătă la Curtea de Argeş

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea a fost înhumat sâmbătă în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală

Osemintele Regelui Carol al II-lea, aşezate în noua Necropolă Regală de la Curtea de Argeş
Osemintele Regelui Carol al II-lea, aşezate în noua Necropolă Regală de la Curtea de Argeş

Osemintele Regelui Carol al II-lea, aduse în februarie 2003 din Portugalia, vor fi aşezate alături de cele ale fiului său, Regele Mihai, în noua Necropolă Regală de la Curtea de Argeş.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.