Protest al sindicatelor din educație. Oamenii cer salarii mai mari care să țină pasul cu inflația

×
Codul embed a fost copiat

La ora 11 a început, în Piața Victoriei, unul dintre cele mai ample marșuri de protest organizate până acum de sindicatele din educație, susțin inițiatorii manifestației, trei mari federații ale angajaților din învățământ.  

Oamenii cer în primul rând salarii mai mari, care să țină pasul cu inflația.

Protestatar:Problemele noastre sunt de natură salarială. Eu mă apropi de pensie, iar condițiile salarizării din legea salarizării nu sunt aplicate nici acum în 2023, așa cum erau prevăzute”.

Protestatar: „Vrem salarii în funcție de inflație, scumpiri. Vrem siguranță în școli, investiții în școli”.

R: Ce salariu aveți?

Citește și
ambasador rus stropit cu vopsea rosie
Momentul în care ambasadorul Rusiei în Polonia este stropit în față cu vopsea roșie la o ceremonie în Varșovia. VIDEO
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Protestatar:Mai puțin de 1.000 euro”.

R: Ce salariu credeți că meritați?

Protestatar: Măcar 1.500 euro”.

Protestatar: „Valorizarea meseriei de profesor, pentru că s-a devalorizat meseria de profesor, nu mai are aceeași prestanță pe care o avea”.

Protestatar: „Noi ne dorim o educație de calitate. Pentru asta avem nevoie de dotări de calitate, oameni de calitate, pregătire”.

Chiar dacă au răspuns apelului liderilor, nu toți angajații din sistemul de învățământ au fost dispuși să-și susțină plângerile.

Aproape toate doleanțele prezentate de protestatari sunt de natură financiară și merg de la majorarea salariilor, indexarea anuală a acestora, în conformitate cu rata inflației, până la plata orelor suplimentare, decontarea navetei și compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate.

O singură cerere înaintată autorităților atinge marginal problema finanțelor. Sindicaliștii cer schimbarea programului informatic actual pentru calcularea salariilor cu unul gestionat de Ministerul Educației.

Sindicatele anunță că este în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai 2023.

Ion Stoican, lider sindical: „Sunt în jur de 15.000 de oameni care protestează în toată țara. Vom protesta iar în zilele următoare. Vom face verificarea sondajului de grevă generală”.

În jurul orei 12 protestatarii au plecat scandând din fața Guvernului și se îndreaptă spre Palatul Parlamentului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sârbii, pregătiți să renunțe la arme de dragul copiilor. Protest în Belgrad la o săptămână de la atentate
Sârbii, pregătiți să renunțe la arme de dragul copiilor. Protest în Belgrad la o săptămână de la atentate

Zeci de mii de sârbi s-au alăturat protestelor împotriva violenței armate în capitala Belgrad după atentatele sângeroase care au avut loc la începutul lunii. 17 persoane au murit în atacurile care au avut loc pe 3 și 4 mai, inclusiv opt copii.

Momentul în care ambasadorul Rusiei în Polonia este stropit în față cu vopsea roșie la o ceremonie în Varșovia. VIDEO
Momentul în care ambasadorul Rusiei în Polonia este stropit în față cu vopsea roșie la o ceremonie în Varșovia. VIDEO

Ambasadorul Rusiei în Polonia, Serghei Andreev, a fost stropit cu vopsea roșie în timpul unei depuneri de flori la un cimitir în Vașovia. Acolo avea loc și un protest față de invazia Rusiei în Ucraina, relatează RFERL.

Prigojin cere armatei ruse să autorizeze cedarea pozițiilor sale în Bahmut trupelor lui Kadîrov
Prigojin cere armatei ruse să autorizeze cedarea pozițiilor sale în Bahmut trupelor lui Kadîrov

Şeful grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a cerut armatei ruse să autorizeze cedarea poziţiiilor sale în Bahmut trupelor cecenului Ramzan Kadîrov, în semn de protest faţă de lipsa de muniţie.

AUR, protest la sediul Comisiei Europene față de refuzul de aderare a României la Schengen
AUR, protest la sediul Comisiei Europene față de refuzul de aderare a României la Schengen

Mai mulți membri AUR au protestat miercuri la Bruxelles, în faţa sediului Comisiei Europene, față de discriminare românilor cu privire la refuzarea aderării ţării noastre la Schengen.

Noi proteste violente în Paris. Sute de feroviari din Hexagon au manifestat la apelul sindicatelor
Noi proteste violente în Paris. Sute de feroviari din Hexagon au manifestat la apelul sindicatelor

La apelul sindicatelor, feroviarii francezi s-au mobilizat pentru o nouă zi de protest, după ce vârsta de pensionare a crescut de la 62 la 64 de ani.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.