Ce a descoperit un oltean în timp ce executa lucrări agricole. A sunat imediat la 112

camp
Pro TV

Un proiectil perforant, cu focosul activ, provenind din al Doilea Război Mondial, a fost descoperit miercuri după-amiaza.

Acesta a fost găsit în timpul unor lucrări agricole, pe un câmp din apropierea municipiului Slatina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

„Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului Slatina a intervenit pe un teren agricol aflat între localităţile Slatina şi Valea Mare, la o misiune de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată. Pe timpul executării unor lucrări agricole, un cetăţean a observat un proiectil şi a anunţat evenimentul la Numărul Unic 112. Specialiştii pirotehnicieni au identificat, ridicat, transportat şi depozitat în vederea distrugerii un proiectil perforant, calibrul 47 de milimetri, provenit, cel mai probabil, din al Doilea Război Mondial. Proiectilul avea focosul activ, era tras prin gura de foc şi neexplodat", a spus Băsăşteanu.

De la începutul acestui an echipa pirotehnică a ISU Olt a avut 12 intervenţii pentru asanarea teritoriului de muniţie, fiind ridicate 14 elemente de muniţie, transmite Agerpres.

Citește și
dinozaur
Descoperire fascinantă în China. Datează de 100 de milioane de ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

ISU Olt menţionează că în cazul descoperirii elementelor de muniţie cetăţenii trebuie să apeleze de urgenţă la 112 pentru a semnala descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Descoperire uriașă pe Marte. Ce a găsit robotul Curiosity într-un crater
Descoperire uriașă pe Marte. Ce a găsit robotul Curiosity într-un crater

Roverul Curiosity uimește din nou comunitatea științifică, reușind să găsească noi dovezi ale existenței unui lac sărat pe suprafața planetei Marte, în urmă cu 3,7 miliarde de ani.

Descoperire fascinantă în China. Datează de 100 de milioane de ani
Descoperire fascinantă în China. Datează de 100 de milioane de ani

Mai multe amprente fosilizate lăsate în urmă de dinozauri, cu o vechime de 100 de milioane de ani, au fost descoperite în provincia Zhejiang din estul Chinei.

Premiul Nobel pentru Medicină, acordat pentru o descoperire privind celulele
Premiul Nobel pentru Medicină, acordat pentru o descoperire privind celulele

Numele laureaţilor Premiului Nobel pentru Medicină din 2019 a fost anunţat luni la Stockholm

Descoperire miraculoasă sub dărâmăturile unei clădiri, la o lună după uraganul Dorian
Descoperire miraculoasă sub dărâmăturile unei clădiri, la o lună după uraganul Dorian

Miracol în Bahamas, unde un câine a fost găsit în viață sub dărâmăturile unei clădiri, la o lună după ce Uraganul Dorian a făcut ravagii în zonă.

Descoperire unică în Siberia: primul diamant
Descoperire unică în Siberia: primul diamant "matrioşka" găsit vreodată

Diamantele „matrioşka” sunt nestemate în interiorul cărora s-au format de-a lungul timpului alte pietre preţioase, mai mici.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.