Proiect de lege pentru reglementarea identității şi sexulului copilului la naştere, depus de UDMR. DOCUMENT

Copil
Shutterstock

Mai mulţi parlamentari UDMR au depus la Senat un proiect de lege care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în sensul definirii identităţii copilului la naşterecare este compusă din nume, sex, cetăţenie şi naţionalitate.

De asemenea, copilul va avea dreptul la păstrarea identităţii sale stabilite de către medic la naştere, scrie News.ro.

„În societăţile ţărilor din vestul Europei asistăm în zilele noastre la un asalt al unor ideologii, precum teoria genului, ce pun în pericol valorile tradiţionale, bazate pe creştinism, şi însuşi nucleul de bază al societăţii, familia creştină. În condiţiile accesului lărgit la informaţii prin intermediul internetului, al reţelelor sociale, facilitat de revoluţia digitală din ultimul deceniu, considerăm că, copiii constituie categoria cea mai vulnerabilă la influenţele acestor noi ideologii”, argumentează iniţiatorii în expunerea de motive propunerii legislative.

Proiectul de lege complet al UDMR poate fi accesat AICI.

„Statul, prin autorităţile şi instituţiile sale, are o responsabilitate sporită în diminuarea acestei vulnerabilităţi stipulată în Constituţia României care la Articolul 49 prevede: «Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi asistenţă în realizarea drepturilor lor». În viziunea noastră vulnerabilitatea amintită poate fi diminuată cu ajutorul legislaţiei prin definirea cât mai exactă a identităţii copiilor la naştere şi asigurarea păstrării acestei identităţi până la împlinirea vârstei de 18 ani şi dobândirea capacităţii depline de exerciţiu”, mai susţin deputaţii UDMR Zoltan Zakarias şi Jozsfe Kulcsar-Terza care sunt printre iniţiatorii proiectului de lege.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Ei mai spus că prin această iniţiativă legislativă propun intervenţia asupra Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în sensul stabilirii cu exactitate a elementelor constitutive ale identităţii copiilor la naştere, elemente înscrise în actul de naştere al copilului conform Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cât şi „garantarea dreptului de a păstra toate elementele acestei identităţi prin protejarea copilului de influenţele propagandei nefaste”.

„Considerăm totodată că, responsabilitatea educaţiei sexuale a copiilor le revine în primul rând părinţilor. De aceea în şcoli sprijinim educaţia de sănătate sexuală pentru copii în cadrul programelor de educaţie pentru viaţă, în primul rând în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor, părinţii fiind îndreptăţiţi să decidă asupra participării copiilor lor la această educaţie. Dorim să subliniem faptul că prin intervenţia noastră legislativă nu afectăm dreptul persoannei adulte de a dispune de ea însăşi şi nici libertatea gândirii şi a opiniilor, acestea fiind drepturi şi libertăţi fundamentale”, mai indică iniţiatorii în expunerea de motive a propunerii de lege.

Prin urmare propunerea legislativă prevede că un copil are dreptul la stabilirea identităţii sale la naştere.

De asemenea, sunt introduse două noi alineate în legea 272/2004 care prevăd că „identitatea la naştere este compusă din următoarele elemente: a. numele, b. sexul, c. cetăţenia, d. naţionalitatea, iar „copilul are dreptul la păstrarea identităţii sale stabilită la naştere”.

Totodată, „copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul la un sex, dreptul de a dobândi o cetăţenie, dreptul de a dobândi o naţionalitate şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia”.

Mai multe alineate introduse prin propunerea legislativă prevăd că: „Sexul copilului este stabilit de către medicul care a asistat sau a constatat naşterea. Sexul copilului nu poate fi altul, decât cel feminin sau cel masculin. Părinţii declară naţionalitatea copilului”.

Proiectul de lege mai propune „derularea sistematică m unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie de sănătate sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor, având opţiunea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai copiilor de a solicita în scris unităţii şcolare scutirea copiilor de la asemenea programe de educaţie”.

În plus, „copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei ilegale, răpirii, violenţei, pornografiei prin internet, difuzării prin orice mijloace de conţinuturi privind devierea de la sexul stabilit la naştere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualităţii, precum şi a oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituţii de învăţământ, medicale, de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc”.

Iniţiativa legislativă a fost înregistrată la Senat, pe 3 februarie, în calitate de prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident în București. Un copil de 13 ani care fugea de oamenii străzii a fost călcat de o mașină
Accident în București. Un copil de 13 ani care fugea de oamenii străzii a fost călcat de o mașină

Un copil de 13 ani a ajuns la spital, duminică seară, după ce a încercat să traverseze neregulamentar și a fost călcat de o mașină.

 

Un „munte” de gunoaie a fost coborât de la cabana Caraiman. Voluntarii au adunat 300 de saci de deșeuri
Un „munte” de gunoaie a fost coborât de la cabana Caraiman. Voluntarii au adunat 300 de saci de deșeuri

Un „munte" de gunoaie a fost coborât de pe munte, în cadrul unei acțiuni de ecologizare a cabanei Caraiman din Bucegi.

 

Exercițiu unic al Salvamontului. Cum au salvat o presupusă victimă de pe un perete stâncos de 100 de metri
Exercițiu unic al Salvamontului. Cum au salvat o presupusă victimă de pe un perete stâncos de 100 de metri

Un exercițiu unic de salvare a avut loc în Masivul Piatra Craiului. Salvamontiștii au coborât o presupusă victimă, pe targă, peste un perete de o sută de metri.

 

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.