Proiect de lege pentru limitarea mandatului președintelui Consiliului Legislativ la 5 ani. Cine este inițiatorul

Florin Iordache
Agerpres

Un proiect de lege pentru limitarea mandatului președinteui Consiliului Legislativ la 5 ani a fost depus de senatorul USR Florina Presadă.

Florin Iordache a fost votat mari de parlamentari în această funcție, în condițiile în care prevederile legislative actuale nu prevăd modalitatea de revocare ori limita de timp cât poate fi ocupată, deci funcția poate fi considerată „pe viață”.

Senatoarea USR Florina Presadă a anunţat depunerea proiectului de lege, arată news.ro.

Tocmai am depus la Camera Deputaţilor în calitate de primă cameră sesizată un proiect de modificare a legii de funcţionare a Consiliului Legislativ. Acesta prevede un termen de 5 ani pentru mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ şi situaţii care pot atrage revocarea din funcţie a preşedintelui CL şi a preşedinţilor de secţii. Vă asigur că dacă proiectul nu va trece de această majoritate parlamentară, ne vom bate pentru el în următorul legislativ. Iubiţi România cu ochii deschişi”, a scris Florina Presadă marţi, pe Facebook.

Mai exact, propunerea legislativă vizează modificarea Legii 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ.

Citește și
florin iordache fara masca
Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, fără mască în Parlament. ”Orban a fost amendat”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

„Preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc pe o durată de 5 ani, prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, reuniţi în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a câte trei propuneri formulate de birourile permanente reunite, cu avizul comisiilor juridice reunite. Mandatul poate fi reînnoit o singură dată. Aceştia exercită atribuţiile de la data depunerii, în mod individual, a jurământului prevăzut la alin.(3) în faţa preşedinţilor celor două Camere”, a arătat Florina Presadă în proiectul de lege.

De asemenea, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii sunt obligaţi: „ să îşi îndeplinească funcţia încredinţată cu imparţialitate şi cu respectarea Constituţiei; - să se abţină de la orice activitate sau manifestare contrare independenţei şi demnităţii funcţiei lor”.

Dacă încalcă acele obligaţii, atunci aceştia pot fi revocaţi din funcţie.

„Mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ şi al preşedinţilor de secţii încetează înainte de termen în caz de demisie, în caz de încălcare a prevederilor art.20, prin revocare din funcţie conform art.201, în situaţia condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni, în cazul imposibilităţii de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 60 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces. Încetarea mandatului preşedintelui Consiliului Legislativ şi al preşedinţilor de secţii în condiţiile alin.(1) se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariţia cauzei care determină încetarea mandatului”, mai prevede proiectul de lege.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Florin Iordache a fost numit, pe viață, președinte al Consiliului Legislativ: ”Ne batem joc”
Florin Iordache a fost numit, pe viață, președinte al Consiliului Legislativ: ”Ne batem joc”

După 20 de ani în care a ocupat un loc în Camera Deputaților, social-democratul Florin Iordache a fost, aparent, dat la o parte de pe listele pentru parlamentare. De fapt, a fost trimis președinte pe viață la Consiliul Legislativ.

Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, fără mască în Parlament. ”Orban a fost amendat”
Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, fără mască în Parlament. ”Orban a fost amendat”

Europarlamentarul USR, Clotilde Armand, a publicat, miercuri, o fotografie în care vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, nu poartă mască de protecţie în Parlament, încălcând legea din perioada stării de alertă.

Iordache cere modificarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
Iordache cere modificarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

Deputatul PSD Florin Iordache a depus vineri, la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.