Iohannis, de Ziua Marinei: „Fără o armată puternică, România nu îşi poate menţine statutul de membru NATO”

Iohannis
Inquam Photos / Daniel Stoenciu

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu au participat duminică la ceremoniile organizate între orele 10:00 şi 11:00, în portul militar Constanţa, cu ocazia Zilei Marinei.

„Sunt impresionante sacrificiile pe care le faceţi. Departe de casă şi de cei dragi, cel mai adesea aflaţi în situaţii dificile, care vă pun la încercare rezistenţa şi tenacitatea, ieşiţi mereu învingători şi vă faceţi datoria de a garanta siguranţa cetăţenilor noştri. Apărarea şi protejarea românilor, spiritul de sacrificiu, devotamentul, profesionalismul, acestea sunt cele mai importante calităţi ale marinarilor noştri”, le-a transmis şeful statului marinarilor, de Ziua Marinei.

Acesta a vorbit şi despre perioada pe care omenirea o traversează.

„Există o singură cale de a reveni cu totul la normalitate şi această cale este vaccinarea. Cu cât va creşte mai rapid numărul persoanelor imunizate, cu atât mai repede vom reuşi să stopăm această pandemie”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis în discursul ţinut cu ocazia ceremoniilor care au loc la malul mării.

Citește și
Ziua Marinei Române
Ziua Marinei Române 2021. Ceremoniile pregătite de autorități
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Acesta a subliniat rolul activ al României în creşterea securităţii în spaţiul euro-atlantic.

„Fără o armată puternică, România nu îşi poate menţine statutul de membru NATO important şi actor relevant în planul securităţii regionale. O armată modernă înseamnă o armată cu forţe navale bine instruite, dotate cu tehnică de ultimă generaţie şi capabile să răspundă cu succes oricăror provocări. S-au făcut progrese relevante în ultimul an pe linia înzestrării Forţelor Navale şi mă refer aici în primul rând la demararea Programului de retehnologizare a apărării de coastă”, a mai spus Klaus Iohannis.

Ziua Marinei Române este sărbătorită din anul 1902, ajungând la cea de-a 119-a ediţie şi, pentru al doilea an consecutiv, cel mai mare eveniment al marinarilor va fi marcat de contextul pandemiei COVID-19, transmite News.ro

Ceremonia de duminică din portul militar Constanţa a fost una la care publicul nu a avut acces.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent eveniment şi a rostit o alocuţiune, şeful statului luând parte de obicei la manifestări. Alături de preşedinte a fost prezent şi premierul Florin Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ziua porților deschise în ajunul sărbătorii Marinei a atras puhoi de vizitatori. Copiii au admirat armele
Ziua porților deschise în ajunul sărbătorii Marinei a atras puhoi de vizitatori. Copiii au admirat armele

Peste 10.000, de turiști au venit sâmbătă în portul militar Constanța la ziua porţilor deschise în ajunul sărbătorii Marinei!

Ziua Marinei Române 2021. Ceremoniile pregătite de autorități
Ziua Marinei Române 2021. Ceremoniile pregătite de autorități

Statul Major al Forţelor Navale organizează în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române, marcată pe 15 august, pentru o parte dintre acestea fiind permisă participarea publicului.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.