Premierul PSD Marcel Ciolacu întărește discursul anti-UE al AUR. Simion a preluat și el tema dosarului PNRR care e de negăsit

Marcel Ciolacu, George Simion
Inquam Photos / Octav Ganea

Românii se află pe o foaie de parcurs care care duce la desuveranizarea ţării, a afirmat miercuri preşedintele AUR, deputatul George Simion, referindu-se la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, conform Agerpres.

"Este vorba despre acel PNRR care se tot renegociază, dar al cărui text original asumat de România nu e de găsit, ca multe alte documente importante. E vorba de acel PNRR în care am fost anunţaţi că vom primi bani europeni, dar de fapt a trebuit să mărim contribuţia noastră la "Înalta poartă" şi la Comisia Europeană. E vorba de nişte bani, jumate dintre ei îi luăm împrumut. E vorba de nişte bani din care pentru dezvoltarea României concret primim prea puţin. (...) Noi suntem în momentul ăsta pe o foaie de parcurs care, în opinia mea, pe care mi-o menţin, duce la desuveranizarea ţării", a declarat Simion la dezbaterea "PNRR - un dezastru naţional în aşteptare?", organizată de Alianţa pentru Unirea Românilor la Camera Deputaţilor.

În urmă cu două zile premierul PSD Marcel Ciolacu a declarat presei că a cerut documentul PNRR în guvern dar că nu l-a găsit. Ulterior s-a lăudat că a convins, „după luni”, Comisia Europeană să renunțe la pragul de 9,4% din PIB în cazul pensiilor din PNRR, respectiv chiar din documentul pe care a declarat că nu îl găseste. 

Prim vicepreşedintele AUR, Marius Lulea, consideră că nu era nevoie de creşterea taxelor şi impozitelor pentru firmele româneşti, ci era suficient să fie create proceduri simple prin care să fie absorbite fondurile europene.

"Noi putem folosi aceşti bani pentru a ne întări suveranitatea. Până la urmă sunt bani la care românii cotizează. (...) Faptul ca cei de la Bucureşti preferă să-şi urmărească doar propriile interese nu înseamnă că nu putem folosi aceste sume pentru dezvoltarea ţării, Cred că ar fi fost o bună ocazie să ieşim din criză folosind aceste sume, dar, cu părere de rău, din aproximativ 30 de miliarde de euro, după aproape doi ani, Romania a reuşit să atragă în BNR undeva sub 9 miliarde, dar de folosit sub un miliard (...), pentru că Guvernul trebuie să îndeplinească şi nişte condiţii şi să depună proiecte. Astăzi nu sunt proiecte, iar asta înseamnă că suntem la doi ani distanţă să începem să cheltuim sume importante, or iar în acest ritm probabil că undeva peste 15 ani vom reuşi să cheltuim cele 30 de miliarde din PNRR. (...) Nu era nevoie de un mare efort de creştere a taxelor şi impozitelor pentru firmele româneşti, aşa cum au făcut ei astăzi (...) ca sa poţi creşte veniturile pensionarilor, cei care au fost cei mai afectaţi de pandemie. Era suficient să creezi proceduri simple prin care să absorbi fondurile europene", a subliniat Lulea.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Potrivit analistului Ilie Şerbănescu, "PNRR-ul aste apogeul, prin dimensiuni şi implicaţii, a ceea ce constituie de ani de zile aşa numita problemă a fondurilor europene".

Au fost prezenţi la dezbatere reprezentanţi ai Ministerului Familiei, sindicatelor, asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale, analişti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce salarii au electricienii și mecanicii auto. Aceste meserii se numără, din nou, printre opțiunile tinerilor
Ce salarii au electricienii și mecanicii auto. Aceste meserii se numără, din nou, printre opțiunile tinerilor

Meserii de care ani în șir tinerii s-au ferit, acum sunt la mare căutare. De pildă, numărul celor care visează să devină electricieni sau mecanici auto crește simțitor în ultima vreme.

 

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore
Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, în urma unei șicanări în trafic, după cum spun martorii.

 

Accident în București. Un copil de 13 ani care fugea de oamenii străzii a fost călcat de o mașină
Accident în București. Un copil de 13 ani care fugea de oamenii străzii a fost călcat de o mașină

Un copil de 13 ani a ajuns la spital, duminică seară, după ce a încercat să traverseze neregulamentar și a fost călcat de o mașină.

 

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.