Polițist rănit în Bacău. Autospeciala în care era a fost lovită de o mașină

Poliție
iStock

Un poliţist din Bacău a fost rănit, vineri seară, după ce autospeciala în care se afla a fost lovită de un autoturism care nu i-a acordat prioritate.

„În această seară, o autospecială de poliţie, aflată în misiune, având semnalele acustice şi luminoase în funcţie, a pătruns în intersecţia străzilor Ştefan cel Mare cu 9 Mai, moment în care a fost acroşată de un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani”, a transmis, vineri seară, IPJ Bacău, conform News.ro.

Sursa citată a precizat că, în urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a poliţistului aflat la volan.

Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și
stana
Copil ţinut în sclavie de un cioban din Bacău. Ce îl punea să facă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vânătoare cu final tragic. Un tânăr a murit, iar prietenii lui au ajuns după gratii
Vânătoare cu final tragic. Un tânăr a murit, iar prietenii lui au ajuns după gratii

Trei persoane au fost reţinute după ce, joi, un tânăr de 24 de ani din Oneşti a fost împuşcat la o partidă de braconaj, şi a murit în scurtă vreme din cauza hemoragiei puternice.

Copil ţinut în sclavie de un cioban din Bacău. Ce îl punea să facă
Copil ţinut în sclavie de un cioban din Bacău. Ce îl punea să facă

Un cioban din județul Bacău este cercetat de Poliție, după ce ar fi ținut la muncă forțată un copil.

Un tânăr de 18 ani din Bacău a fost ucis după o ieșire la cârciumă
Un tânăr de 18 ani din Bacău a fost ucis după o ieșire la cârciumă

O ceartă între doi prieteni de pahar din judeţul Bacău s-a încheiat cu o crimă. Cei doi s-au cinstit la cârciumă, şi-apoi au continuat petrecerea acasă la unul dintre ei, un bărbat de 31 de ani.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.