Peste 9.000 de copii cu vârste între 12 și 15 ani au fost vaccinați împotriva Covid-19

vaccin adolescenti
Shutterstock

Valeriu Gheorghiţă a declarat că până marţi au fost vaccinaţi anti-COVID 9.394 de copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, de la începutul imunizării acestei grupe de vârstă, din 2 iunie.

"După cum ştim, pe data de 2 iunie a demarat activitatea de vaccinare şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani. Până la acest moment, până astăzi, 8 iunie, ora 12.00, au fost vaccinaţi 9.394 de copii cu vârsta cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, cei mai mulţi fiind în municipiul Bucureşti - 2.315, urmat de judeţul Cluj - 856, Ilfov - 439, Timiş - 433 şi Iaşi - 370", a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Şeful CNCAV a oferit detalii şi privind situaţia vaccinării copiilor în alte state ale UE.

"De asemenea, la nivelul celorlalte ţări ale UE, Franţa, din declaraţiile efectuate va începe activitatea de vaccinare pentru această grupă de vârstă pe data de 15 iunie, Germania şi Polonia au început vaccinarea pentru această grupă de vârstă pe data de 7 iunie, de asemenea Lituania în decursul lunii iulie, iar Austria îşi propune ca până la sfârşitul lunii august să atingă peste 340 de mii de copii cu vârsta cuprinsă între 12-15 ani ca obiectiv de vaccinare. De asemenea, Ungaria a început să vaccineze tinerii între 16 şi 18 ani de la mijlocul lunii mai. Repet, fiecare ţară are propria strategie de vaccinare, iar în mod progresiv grupele de vârstă eligibile sunt incluse în programul de vaccinare", a declarat Gheorghiţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Spania își deschide granițele fără restricții pentru persoanele vaccinate, de la 7 iunie
Spania își deschide granițele fără restricții pentru persoanele vaccinate, de la 7 iunie

După Grecia, şi Spania se grăbeşte să recupereze terenul pierdut de turism din cauza pandemiei.

Ghana, una dintre primele țări în care vaccinurile anti-Covid sunt distribuite cu drone
Ghana, una dintre primele țări în care vaccinurile anti-Covid sunt distribuite cu drone

Ghana este una dintre primele țări din lume unde vaccinul anti-COVID este distribuit cu ajutorul dronelor.

Cât timp sunt protejate de o nouă infectare persoanele care au avut deja Covid-19
Cât timp sunt protejate de o nouă infectare persoanele care au avut deja Covid-19

Îmbolnăvirea cu COVID-19 reduce substanţial riscul unei noi infectări timp de cel puţin zece luni, potrivit unui studiu publicat joi de revista Lancet Healthy Longevity, relatează EFE, conform Agerpres.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.